Nu exista nici o dovada mai concludenta ca PSD a functionat pina acum ca un partid-stat decit ceea ce a reusit sa provoace in rindurile acestuia scandalul gratierii lui Miron Cozma. Aparent, a fost o decizie, politica sau nu, nu conteaza in acest context, a presedintelui Ion Iliescu.
Mai mult, ea a avut si acoperire legala, fiind luata in limitele prerogativelor institutiei prezidentiale, caz in care, in mod normal, scandalul n-ar fi trebuit sa depaseasca zona contestarii morale si a indignarii neputincioase a unei mari parti a opiniei publice. In realitate, a fost vorba de cu totul altceva.
Actul gratierii lui Miron Cozma a fost unul istoric, caruia Ion Iliescu n-a facut decit sa-i dea curs. Motiv pentru care, incercind sa restringi acest act la persoana Ion Iliescu, nu ajungi la nici o explicatie. Am incercat-o si, noi, si altii, am gasit citeva posibile variante, dar toate ne-au scirtiit.
La acest nivel, al individului cu numele Ion Iliescu, rezultatul oricarei tentative de a rationaliza o asemenea intimplare e irelevant. E ceva mai presus de el. E vorba de istoria cu care acest personaj se confunda in aceste zile, anuntind, in acelasi timp, iminenta lor disparitie.
Intr-un alt registru vorbind, gratiindu-l pe Miron Cozma, Ion Iliescu a savirsit un act ritualic, ingropindu-se o data cu propria istorie. O istorie ticaloasa, care politic se identifica, practic, cu partidul pe care l-a creat si care, de citiva ani, poarta numele PSD.
Decesul acestui partid, asa cum l-a conceput, l-a construit si l-a patronat dintotdeauna Ion Iliescu, indiferent cum s-a numit el de-a lungul ultimilor cincisprezece ani e, tocmai de aceea, pe cit de logic, pe atit de iminent. E o chestiune de citeva zile sau de citeva luni. Nu conteaza.
Chiar si daca am avea in continuare un partid cu acelasi nume, cel despre care vorbim aici tot n-ar mai exista. Pentru ca, indiferent cum s-a numit el pina acum, FSN, FDSN, PDSR sau PSD, n-a fost decit o forma impusa de regulile democratiei ale statului roman al lui Ion Iliescu. Acesta moare acum, pe acesta il ingroapa acum Ion Iliescu, o data cu plecarea sa de la Cotroceni.
N-o putea face decit cu Miron Cozma, pentru ca destinul si rolul ambilor in aceasta afacere e perfect egal. Ambii i-au semnat actul de nastere, o data cu prima mineriada a anului 1990, ambii trebuiau, intr-un fel sau altul, sa-i parafeze decesul. Ceea ce au si facut.
Nu stim ce se va intimpla in continuare cu Miron Cozma, daca decizia de revocare a gratierii va rezista juridic sau daca acesta va reveni rapid printre noi. E putin important. Nu stim nici ce va face Ion Iliescu in perioada urmatoare. Important e ca vorbim de disparitia PSD.
Practic, in perioada urmatoare, trebuie sa ne asteptam la o implozie a acestui partid si, in final, la o sciziune rasunatoare. Desi e mult spus sciziune. Cel mai probabil, Ion Iliescu va reveni in fruntea PSD, sub acest nume sau altul. Dar va fi vorba doar de o epava. O epava a nostalgicilor statului pe care inca presedintele Romaniei l-a pus la cale in 1990 si l-a pus pe liber in aceste zile.
Ruptura cu Nastase si ceea ce mai reprezinta el in „noul PSD“ s-a produs deja, oricit ar incerca cei doi sau altii sa nege. Iar Nastase, daca vrea sa mai joace ceva pe scena politica in perioada urmatoare, n-are nici o alta sansa decit sa-si faca bagajele si, impreuna cu amicii gen Tanasescu si tuterii gen Ponta, sa puna pe sine un alt partid.
Oricum, din toata aceasta nebunie, ei macar au ramas cu banii. Si nu sint deloc putini. Ii ajung macar pentru patru ani de opozitie, la care trebuie sa se astepte cu ceva mai mult respect. Pentru ca, oarecum de asteptat ieri, cei doi virtuali aliati, PUR si UDMR, s-au cam limpezit. Nu prea mai au cu cine sa intre la guvernare decit cu Alianta PNL-PD.
Oricite interese ar mai avea de transat cu actualul Guvern Dan Voiculescu si oricita simpatie i-ar mai purta lui Nastase eternul Markó Béla, nici unul, nici celalalt nu mai au cu cine bate palma. Nu le-a mai ramas decit sa incerce la Basescu.
