Dupa cele intimplate la transferul actual al mandatului puterii, este imposibil sa nu te intrebi: de ce, din vina cui, in interesul cui, atita improvizatie in functionarea institutiilor fundamentale ale tarii?

Pe ce se bazeaza, ar spune Moromete, aceasta uriasa si sfidatoare lipsa de respect a celor ce ajung in jilturile puterii, fata de cei care le suporta salariile de huzur, adica fata de noi, alegatorii lor?

Daca ar fi sa incepem de la cauzele generale, ar trebui sa ne aducem aminte, din nou, de faptul ca societatea romaneasca a trecut pragul modernitatii in trei salturi fortate, in spatiul citorva decenii, marcate de trauma razboaielor si a dictaturilor: marile reforme ale generatiei Cuza, mica occidentalizare dupa primul razboi mondial, industrializarea, urbanizarea si sovietizarea fortate, sub

regimul comunist. Fiecare in parte a fost considerata un esec, cel putin din perspectiva performantei in constructia si functionalitatea institutionala. Modernizarea s-a realizat, la noi, pe fondul unei masive rezistente la schimbare, manifesta atit la nivelul mentalitatilor, cit si al comportamentelor.

O rezistenta justificata si incurajata de ideologia anti-reformatoare a elitelor spirituale, in fruntea carora s-au aflat mai mereu, din pacate, ilustri reprezentanti din tagma carturarilor si ierarhia bisericii ortodoxe, dominati de spaima pierderii "specificului national".

Daca am mostenit ceva de la istorie, atunci, cu siguranta, aceasta este o "filozofie" de a construi si utiliza institutiile guvernarii, ale administratiei, intr-un fel care le face mereu profitabile celor dinlauntru si paguboase celor din afara, adica tocmai acelora care ar trebui sa beneficieze de serviciile lor.

De aici, atitudinea inconfundabila a functionarului public, de orice nivel, de superioritate absoluta, amestecata in proportii egale cu dispret, fata de cei de dincolo de ghiseu, paravan sau usa a propriului birou.

De aici, la nivelul cetateanului, sentimentul difuz, dar persistent, de neincredere, silnicie si sila cind vine vorba despre institutiile publice.

Motivul pentru care institutiile administratiei sint, la noi, mereu lovite de precaritate, tine de mentalitatea dominant comunitara a "negocierii directe", opusa radical mentalitatii ierarhic-institutionale, care se sprijina pe reguli, norme si justitie ca solutii de rezolvare a problemelor sociale.

Motivele pentru care coruptia, mica, mijlocie, mare sau pantagruelica din societatea romaneasca este endemica, nu tin de lipsa moralitatii, ci de dominatia unei conceptii morale care valorizeaza "tranzactia directa" in dauna "imperativului moral". Daca ai o problema, ea nu se rezolva, de catre o institutie, ci se aranjeaza cu cineva, care este cineva intr-o institutie.

Direct! Institutia este doar un cadru, uneori favorabil, alteori incomod, al tranzactiei intre petent si functionar. Bunul plac, dispozitia, umorile si peschesul sint adevaratele motoare ale functionarii institutiilor, la noi. Finalitatea lor: bunastarea personala a functionarului. Problema lor eterna: faptul ca se incurca mereu de solicitarile celor din afara.

Normele, regulamentele si legile sint doar un decor util pentru a face acceptabila fatada, dar niciodata esentiale pentru ceea ce se intimpla in interior.

Pe acest fundal, se poate intelege cu usurinta de ce romanii au o vocatie atit de accentuata a "inventarii" institutiilor inutile, de ce nu au nici o inhibitie in a schimba, infiinta si desfiinta institutii, ori de cite ori li se nazare, dupa bunul plac ori dupa inspiratia momentului.

E suficient sa priviti doar in cite forme a functionat "Guvernul Romaniei", in ultimii 15 ori 50 de ani, ori sa mai contemplati o data miracolul prin care Parlamentul Romaniei functioneaza si azi dupa un regulament improvizat si etern provizoriu, plin de confuzii, contradictii si iregularitati, sesizate de parlamentari, specialisti, de Consiliul Legislativ si Curtea Suprema, dar niciodata

remediate.

La fel ca si Constitutia Romaniei, ori ca fiecare dintre legile care in loc sa ne "organizeze" viata, doar ne-o "aranjeaza", temporar, adica pina la viitoarea revizuire, adaugare, modificare, ori republicare!

Spectacolul tragi-comico-sinistru pe care l-au dat in public ocupantii functiilor cheie din statul roman la acest sfirsit de an, nu este altceva decit un nou episod dintr-un serial care se joaca, de fapt, in fiecare zi, dar nu este mereu la fel de vizibil pentru intreaga natiune.

Daca ocupantul functiei publice de prim-ministru poate, in decursul a 24 de ore, sa sustina public, succesiv, ca nu stie nimic precis despre un document de stat, ca l-a semnat doar "tehnic", ca l-a semnat, dar nu a fost de acord cu el, iar in cele din urma sa-si puna semnatura pe un act care-l revoca pe primul, atunci misterul privind functionarea institutionala la noi este pe deplin

clarificat!

La fel ca si miracolul eternizarii unor asemenea personaje in functiile cele mai inalte ale statului.

Poate ca ar fi momentul ca eufemismele si perifrazele cu care Uniunea Europeana ne spune de vreo zece ani ca nu avem administratie publica, sa fie in cele din urma traduse in limba romana, adica spus pe sleau ca tot romanul sa priceapa: problema respectului legii si al institutiilor incepe si se sfirseste, la noi, cu virfurile ierarhiei politice, administrative si judiciare, nu cu cea a

primarului din comuna Rascaietii de Jos si nici a impiegatului de la cantonul din Mosneni-Ologeni.

Improvizatia politica si institutionala, la cel mai inalt nivel, nu este atit rezultatul nestiintei, ori al inadecvarii institutiilor moderne la specificul national, ci semnul inconfundabil al unei strategii care asigura "oamenilor politici" posibilitatea de a-si realiza orice ambitie sau fantezie, in detrimentul legii si al nostru, fara ca pentru aceasta sa aiba nici un cost major.

Nici macar pe cel care rezulta din faptul de a te fi scaldat in ochii unei lumi intregi intr-o imensa mare de ridicol!