Putin, dezlantuit contra Occidentului

de     Evenimentul Zilei
Vineri, 24 decembrie 2004, 0:00


Presedintele rus Vladimir Putin a acuzat joi Occidentul, si in primul rind Statele Unite ale Americii, ca ar incerca sa izoleze Rusia si chiar sa o divizeze prin amestecul in relatiile dintre Moscova si fostele state membre ale URSS, relateaza Associated Press.

Totodata, Putin a negat ca Rusia ar avea intentia de a anexa state si a precizat ca Moscova nu a incercat sa impiedice foste republici sovietice care au dorit sa devina independente.
In cadrul conferintei anuale de presa organizate ieri la Kremlin, Putin a fost rugat sa comenteze criticile formulate in ultima perioada de administratia americana la adresa politicii interne din Rusia. “Nici pe noi nu ne incinta ceea ce se intimpla in SUA.

Considerati, cumva, ca sistemul electoral din SUA este lipsit de defecte? E nevoie sa amintim cum s-au desfasurat recentele alegeri, dar si precedentul scrutin?”, a replicat sec liderul rus. Vladimir Putin si-a aparat controversatul proiect de reforma radicala a puterii de stat, insistind ca Rusia are dreptul la propria dezvoltare, inclusiv in organizarea sistemului politic.

Kwasniewsi, acuzat ca face jocul SUA

In acest context, Vladimir Putin a lansat un atac fara precedent la adresa omologului sau polonez, Aleksander Kwasniewski, care a declarat recent ca “o Rusie fara Ucraina este mai buna decit o Rusie cu Ucraina”. Putin a declarat, pe un ton nervos, ca presedintele polonez s-a comportat “ca o persoana care incearca sa-si gaseasca un nou loc de munca” dupa expirarea mandatului prezidential.
Acest comentariu a fost receptat ca un ecou la teoriile analistilor politici fideli Kremlinului care sustin ca Polonia, care a jucat un rol important in dezamorsarea crizei postelectorale din Ucraina, actioneaza in realitate ca un instrument al Statelor Unite, care urmaresc sa-si sporeasca influenta in Europa si din acest motiv imping Polonia in ierarhiile Uniunii Europene.
“Daca interpretam aceasta declaratie a lui Kwasniewski ca pe o incercare de a limita capacitatea Rusiei de a dezvolta relatii cu vecinii sai, atunci reprezinta o intentie de a izola Federatia Rusa”, a declarat Putin.

“Nu cred ca acesta este obiectivul politicii americane”, a adaugat el, precizind ca va ridica aceasta problema cu ocazia intilnirii pe care o va avea cu omologul sau american George W. Bush in luna februarie, la Bratislava.

Avertisment pentru Iuscenko

Presedintele rus Vladimir Putin si-a manifestat speranta ca “anturajul” candidatului opozitiei la presedintia ucraineana, Viktor Iuscenko, nu va recurge la “sloganuri anti-ruse si sioniste” pentru a-si satisface ambitiile politice.
Liderul de la Kremlin a raspuns astfel unei intrebari legate de posibilitatea primirii la Moscova a lui Iuscenko in cazul in care acesta va cistiga scrutinul prezidential de la 26 decembrie, mai ales ca acesta a declarat, miercuri, ca prima sa vizita in strainatate va fi efectuata in Rusia.

“Vom lucra cu presedintele ales, oricare ar fi el”, a subliniat liderul rus, adaugind ca el are o relatie buna cu Viktor Iuscenko.
“Ceea ce ne ingrijoreaza sint tentativele de reglementare a problemelor politice prin metode ilegitime. Este inadmisibil a schimba regulile jocului in cadrul proceselor politice”, a afirmat presedintele rus, comparind criza din Ucraina cu un “meci de fotbal” inceput potrivit unei reguli si terminat potrivit alteia.



















25 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi