Leul va fi preferat anul viitor de romani atat pentru imprumuturile in lei, cat si pentru depozite, opineaza Enache Jiru, presedintele Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC). El adauga ca 2005 va fi anul creditelor in lei, cu dobanzi fixe.

REDUCERI. Liberalizarea contului de capital va crea conditii pentru micsorarea dobanzilor la credite. "In aprilie 2005, cand se va liberaliza contul de capital, dobanzile la credite vor cobori pana vor ajunge la nivelul titlurilor de stat plus 6-7 procente", a spus Jiru.

Romanii isi vor tine economiile tot in lei, adauga Jiru. El precizeaza ca media dobanzilor la depozitele in lei va fi de 11% in aprilie 2005.

"Reducerea dobanzilor are la baza doua motive: concurenta pe piata bancara si semnalele venite din partea Bancii Nationale a Romaniei, care a redus de mai multe ori dobanda de interventie. Pe de alta parte, aceeasi concurenta va determina, in urmatorii trei ani, miscari semnificative in piata, efectele acestui proces fiind o serie de fuziuni sau achizitii", a apreciat Jiru.

EXPANSIUNE

CEC va intra pe piata creditelor la mijlocul anului viitor. Jiru a afirmat ca CEC va emite carduri de debite si va desfasura operatiuni in valuta. Totodata vor fi abordate si alte canale de distributie a produselor si serviciilor furnizate de CEC, proces insotit si de un program de adaptare a portofoliului la cerintele din mediul bancar. Pentru asta, CEC pregateste un buget de expansiune.

"Am incheiat anul cu un profit brut de 700 de miliarde de lei si vrem sa ne extindem", a spus Jiru. Nu trebuie uitat ca 2005 este anul in care CEC-ul se va privatiza.