Dinu Sararu, a precizat Theodorescu, si-a motivat gestul prin faptul ca a facut parte din echipa sa si au colaborat impreuna. Din solidaritate, fostul director a vrut sa plece din fruntea Nationalului bucurestean o data cu cel care a detinut portofoliul de ministru al Culturii si Cultelor timp de patru ani. Tot conform lui Razvan Theodorescu, Dinu Sararu a lasat la teatru „un inlocuitor“.

Acest inlocuitor, spun surse din interiorul teatrului, ar fi actorul Dan Puric.

„Doamne fereste! Astea sint zvonuri“

Actorul sustine, insa, ca nu stie nimic despre acest lucru si nu a fost instiintat oficial de nimeni: „Doamne fereste! Astea sint zvonuri. Eu ma aflu acum la Olanesti, unde ma odihnesc. Am vorbit acum doua zile cu Dinu Sararu si nu mi-a spus nimic legat de aceasta problema. Cu el m-am inteles cel mai bine din tot teatrul.

Oricum, in cazul in care s-ar confirma alegerea mea, nu m-as baga, pentru ca sistemul este putred. Trebuie sa ai o lege europeana ca sa poti conduce asa cum trebuie un teatru. Daca vine o conducere noua, vor fi niste securisti de dreapta, care vor scoate niste spectacole si vor baga altele dupa bunul lor plac. E si mai rau daca sint intelectuali, pentru ca te intelegi mai greu cu ei“.

Aceasta a fost prima reactie a lui Dan Puric la aflarea vestii ca ar putea fi noul director al Nationalului. Dupa citeva momente, cu umorul sau binecunoscut, actorul a completat: „In cazul unui directorat, cum s-ar putea certa directorul Puric cu ministrul Musca? Daca ajung totusi director, primul lucru pe care am sa-l fac va fi sa montez «Plosnita’», cu mine in rolul principal.

Am sa vin in Bucuresti pe 30 decembrie si sper ca pina atunci sa ma lamureasca cineva cum stau lucrurile.“

Victor Rebengiuc: „Nu avem de ce regreta“

Criticii, directorii de teatre si actorii nici nu aflasera, inainte de a fi contactati de noi, ca aceasta demisie se produsese. Surprinsi la aflarea vestii, unii dintre ei n-au aratat cine stie ce regrete. „Eu n-am avut niciodata impresia ca Dinu Sararu ar fi un mare manager de teatru. De altfel, spectacolele pe care le-a girat sint niste spectacole mediocre.

Nu avem de ce regreta plecarea sa, dimpotriva, este un semn de intrare in normalitate“, ne-a spus actorul Victor Rebengiuc. Voicu Radescu, directorul Teatrului Luni, considera ca „Dinu Sararu a fost o frina in calea innoirii teatrului. Sa speram ca in urma acestei decizii Teatrul National va avea parte de un viitor mai bun“.

Cei mai multi dintre actorii contactati de noi s-au ferit, totusi, sa comenteze decizia lui Dinu Sararu.