267 de filme concureaza in acest an pentru a obtine o nominalizare la Premiul Oscar, informeaza France Presse. Cei 5.800 de votanti din Academia de Cinema trebuie sa aleaga intre cele 267 de filme prezentate pana in data de 15 ianuarie 2005.

Rezultatele celei de-a 77-a selectii vor fi anuntate in data de 25 ianuarie, cand va fi lansata oficial faza finala a competitiei hollywoodiene, marcata, ca in fiecare an, printr-o abundenta de emisiuni speciale si articole in presa specializata, destinate sa atraga atentia publicului spre un film sau altul.

Cea de a 77-a ceremonie de decernare a premiilor Oscar va avea loc in data de 27 februarie 2005, la Los Angeles.