Guvernul a decis introducerea cotei unice de impozitare de 16%, atat pentru profitul companiilor, cit si pentru veniturile populatiei, a anuntat, miercuri, premierul Calin Popescu Tariceanu.

Masura va intra in vigoare cu incepere de la 1 ianuarie 2005.

Guvernul a hotarat, miercuri, introducerea cotei unice de impozitare de 16% si majorarea impozitului pe venitul microintreprinderilor de la 1,5% la 3%.

Deciziile anuntate vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2005.

"Introducerea cotei unice de impozitare este o masura corecta si necesara, o dovada ca suntem foarte hotarati sa aplicam toate angajamentele asumate.

Prin aceasta masura cetatenii nu vor pierde, ci vor castiga", a afirmat premierul Calin Popescu-Tariceanu, care a apreciat ca introducerea cotei unice de impozitare va conduce la infiintarea de noi locuri de munca si la cresterea investitiilor in economie.

Premierul Tariceanu si presedintele Traian Basescu

Domnul Tariceanu a precizat ca i-a solicitat ministrului Finantelor, Ionut Popescu, sa elaboreze in perioada imediat urmatoare, un pachet de masuri pentru combaterea evaziunii fiscale si a indisciplinei financiare, astfel incat introducerea cotei unice de impozitare sa fie acompaniata de volum mai mare al veniturilor bugetare colectate.

"Banii pentru pensii care lipsesc sunt la evazionisti. Ii avertizez pe acestia ca urmatoarele zile de sarbatoare ar putea sa fie ultimele pe care le petrec liberi", a spus domnul Tariceanu.

Intrebat daca masurile aprobate in sedinta de miercuri a guvernului au fost aprobate si de Fondul Monetar International, premierul a afirmat ca organismul financiar international va fi pus la curent cu aceste masuri, precizand insa ca Executivul are libertatea deciziei in materie de politica fiscala.

"Consider ca este util sa colaboram in continuare cu Fondul Monetar International si nu ma indoiesc ca aceste masuri, care sunt in favoarea Romaniei, vor fi acceptate", a spus premierul Tariceanu.