Alte doua demisii in semn de protest

Criza de la "Evenimentul Zilei" continua

de Clement Sava     Romania Libera
Vineri, 31 decembrie 2004, 0:00


Inca doi jurnalisti de la "Evenimentul Zilei" si-au dat demisia in semn de protest fata de decizia patronatului de a-l schimba pe redactorul-sef Dan Turturica si de a transforma ziarul intr-un tabloid.

Simona Popa, unul dintre jurnalistii care au parasit "Evenimentul Zilei", era foarte trista pentru modul in care a fost distrusa echipa ziarului: "Am venit la "Evenimentul Zilei" pentru ca mi-am dorit foarte mult sa lucrez in echipa lui Nistorescu, am ramas dupa plecarea lui pentru ca speram ca nu vom fi zdruncinati, fiind condusi de Dan Turturica, Carol Sebastian si Dan Tapalaga.

Insa o data cu plecarea lor nu mai am de ce sa raman pentru ca ei imi dadeau garantia ca lucrez la un ziar de prestigiu. As fi vrut sa demisionam toti in bloc. Cred ca ar fi fost cea mai onorabila iesire din povestea aceasta urata".

Celalalt jurnalist demisionar, Simona Gheorghe, a fost motivat de acelasi amestec al patronatului in politica editoriala a ziarului: "Mi-am dat demisia pentru ca cred ca situatia de aici nu are nici o rezolvare si, din discutiile pe care le-am purtat cu ei, se vede clar ca scopul lor este doar sa destrame aceasta echipa.

Mai mult, al doilea redactor-sef, Razvan Ionescu, mi-a semnat cererea de demisie fara macar sa ma cunoasca, nici macar nu l-a interesat daca ma poate convinge sa raman in continuare. Nici nu stia pe ce domeniu lucrez sau cine e seful meu de departament. Dupa ce i-am reprosat acest lucru, a revenit a doua zi si si-a cerut scuze pentru atitudine, rugandu-ma sa raman in continuare.

Mi-am dorit foarte mult sa vin la "Evenimentul". Plec exact dupa un an de zile". Tristetea celor doi jurnalisti a transformat bucuria apropierii Noului An in apasare, care de altfel domneste pe holurile redactiei.

Sindicatele cer respectarea Sarbatorilor

Pe de alta parte, jurnalistii chemati in fata Comisiei de Disciplina au refuzat sa se prezinte altfel decat cu asistenta juridica din partea sindicatelor (Cartel ALFA si Federatia Lucratorilor din Mass-Media). In felul acesta, "judecarea" lor a fost amanata pentru ca reprezentantii sindicatelor au cerut patronatului sa respecte sarbatorile si s-au oferit sa-i asiste pe jurnalisti dupa Anul Nou.

Un reprezentant al Ministerului Muncii a fost prezent de altfel ieri in redactie si a notificat sesizarea depusa de sindicatul jurnalistilor de la "Evenimentul Zilei" referitoare la conflictul de interese si a convocat ambele parti la o mediere a conflictului pentru data de 4 ianuarie. Acesta este actul premergator declansarii grevei de catre angajatii ziarului.
Intre timp, la "Evenimentul Zilei" se intampla lucruri ciudate. "Parerea lui Terente" a devenit, de ieri, "Retrospectiva lui Terente", rubrica fiind ocupata de caricaturi care deja au aparut in ziar.

O alta ciudatenie este faptul ca multi dintre redactori nu vor sa semneze materialele si atunci folosesc pseudonime sau acestea le sunt alese de noua conducere, astfel incat cititorii "Evenimentului" observa ca articolele sunt semnate cu tot felul de nume necunoscute.

Cat despre anchetele pe care le publica ziarul, ele erau deja realizate inainte de inceperea scandalului si sunt folosite acum pentru a nu schimba dintr-o data directia publicatiei si a alunga cititorii obisnuiti cu acest gen de articole.


















100 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version