- In Germania, pentru acelasi tip de investitii - licitatii publice. In Romania - fara licitatii -

Dupa ce a lasat la dospit, pentru analiza tuturor implicatiilor financiare, problema RAFO, noul guvern se pregateste sa ia la scormonit contractul semnat cu EADS pentru securizarea frontierelor, o alta mega-afacere controversata a fostului executiv PSD.

Surse guvernamentale ne-au declarat ca demersurile noii echipe de la Palatul Victoria au in vedere solicitarile pe aceasta tema venite din partea oficialilor Uniunii Europene care au cerut socoteala, la Bruxelles, atat pentru ordonanta prin care au fost sterse datoriile RAFO, cat si pentru contractul incheiat cu EADS.

Reamintim ca, recent, cu ocazia finalizarii de catre Romania a negocierilor tehnice cu UE, afacerea EADS a revenit din nou in atentia publica, gratie dorintei oficialilor europeni de a cunoaste toate dedesubturile si informatiile (inclusiv pe cele secrete, bine tainuite) legate de acest contract faraonic.

Daca se va realiza in baza contractului cu EADS, securizarea frontierelor va scoate din buzunarele contribuabililor romani suma de un miliard de euro.

Partea cu adevarat revoltatoare este aceea ca Romania ar fi putut primi multi bani de la UE daca nu ar fi incalcat legislatia comunitara privind achizitiile publice, in dorinta de a castiga bunavointa unor prieteni politici de filiera germana ai fostului premier.

Spre iritarea unor oficiali ai fostei puteri, Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti a confirmat in repetate randuri faptul ca tara noastra a primit, primeste si va primi fonduri europene pentru securizarea frontierelor.