Introducerea cotei unice de impozitare de 16% pentru venituri individuale si profit echivaleaza cu o schimbare radicala de filozofie fiscala. Aceasta modificare se cuvine a fi judecata nu numai prin prisma impactului asupra bugetului, ci si prin efecte structurale si de ordin dinamic, cantitativ, asupra consumului si productiei.
Cota unica simplifica mult legislatia fiscala si urmareste transparentizarea economiei – unele activitati pot iesi din subteran (trebuie spus insa ca, fiind foarte inalte, contributiile sociale sunt principalul impediment pentru crearea de noi locuri de munca, iesirea economiei subterane la lumina). Scaderea impozitelor se inscrie in logica competitiei fiscale din Europa Centrala si de Rasarit.
Cota unica se cuvine a fi examinata intr-un context macroeconomic larg, ea fiind o relaxare fiscala; aceasta din urma poate diminua veniturile bugetare intr-o prima faza. Efectul asupra veniturilor bugetare depinde de evolutia bazei de impozitare si intoleranta fata de evaziunea fiscala. Efectul asupra productiei este direct si indirect.
El este direct daca firmele vor folosi profitul suplimentar pentru investitii, ceea ce este de dorit in anii premergatori intrarii in UE; efectul este indirect prin consum sporit, care poate stimula productia. Consumul sporit s-ar datora veniturilor disponibile mai mari.
Daca raspunsul ofertei interne la stimulii directi si mediati este sensibil inferior cererii interne marite consecinta s-ar vedea pe doua planuri: o crestere a deficitelor externe si, posibil, o incetinire a dezinflatiei.
Economia romaneasca nu are probleme de finantare a deficitelor externe acum; intrarile de capital depasesc nevoile, ceea ce explica rezervele valutare in ascensiune si aprecierea leului.
Dar deficitele externe in 2005 trebuie judecate prin prisma unei serii de factori – unii venind din 2004, altii legati de discontinuitati de mecanism economic precum pasul nou de liberalizare a contului de capital (prevazut pentru aprilie) si trecerea la tintirea directa a inflatiei.
Astfel, deficitul de cont curent in 2004 se datoreaza esentialmente sectorului neguvernamental; pe primele 10 luni, executia bugetara a fost foarte stransa (deficit practic zero), ceea ce arata un deficit de cont curent anualizat de peste 6% din PIB atribuibil sectorului nebugetar.
Cum in noiembrie si decembrie se pare ca s-a efectuat deficitul bugetar preconizat pentru intreg anul 2004 (1,4% din PB), rezulta o presiune asupra deficitelor externe transferata in 2005. Altfel spus, daca viitorul Guvern ar avea o tinta de deficit de cont curent de 6% din PIB, ar trebui ca aceasta sa internalizeze executia bugetara din ultimele doua luni ale anului 2004.
La aceasta presiune s-ar adauga efectul cresterii consumului (ca urmare a cotei unice, a efectului cresterii salariului minim, a recorelarii pensiilor – fie ele atenuate de cresterile de preturi administrate) si cel al aprecierii leului asupra importurilor nete. In asemenea conditii se poate ajunge la un deficit de cont curent de peste 7,5% din PIB.
Intrebarea este daca un astfel de deficit de cont curent este acceptabil si daca dezinflatia poate ajunge aproape de tinta de inflatie de 7% preconizata de Banca Centrala in 2005. Raspunsul depinde de efectele noii fiscalitati si de natura finantarii deficitelor externe.
Este nevoie deci de o evaluare cat mai temeinica a impactului noii filozofii fiscale, in corelatie cu politica monetara si valutara a BNR.
Orice politica lucida foloseste scenarii, unele optimiste, altele mai putin, la care se ataseaza masuri in functie de circumstante. Pentru contracararea unor posibile derapaje trebuie gandit un plan din timp.
Planul trebuie sa aiba in vedere diminuarea deficitelor cvasi-fiscale (care pot accentua deficitele externe si intretine presiuni inflationiste) si o mai buna colectare a veniturilor bugetare; el poate anvizaja reducerea unor cheltuieli bugetare, amanarea pasului de liberalizare a contului de capital impreuna cu incetinirea scaderii dobanzilor (deci o politica monetara mai stransa), introducerea
unor restrictii la creditul de consum etc. De altfel, necesitatea unui asemenea plan este ilustrata de dublarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor.
Pentru prevenirea derapajelor este bine ca tinta de deficit bugetar in 2005 sa nu depaseasca deficitul executiei bugetare din 2004 (s-ar putea ca FMI sa insiste pentru un deficit bugetar chiar subunitar, sub 1% din PIB, tinand cont de tendinta de crestere a deficitelor externe).
Este necesara o foarte buna conclucrare intre Guvern si BNR pentru stapanirea contextului macroeconomic in perioada ce vine.
