Demisii la „Evenimentul zilei“

de     HotNews.ro
Miercuri, 5 ianuarie 2005, 0:00


Andreea Pora, liderul Sindicatului ziaristilor din „Evenimentul zilei“ („Evz“), ne-a declarat ca ieri a esuat ultima incercare de conciliere a celor doua parti.

In medierea Camerei de Munca, jurnalistii de la Evz au cerut patronatului satisfacerea a 3 revendicari: inceperea negocierilor pentru incheierea contractului colectiv de munca, garantarea pastrarii liniei editoriale si revocarea hotaririi prin care Dan Turturica, redactorul-sef al ziarului, a fost detasat la Bacau. „Ringier a fost de acord numai cu prima solicitare.

Dar nu a vrut sa ne dea garantii scrise privind respectarea liniei editoriale de pina acum, care ne-ar fi asigurat si locurile de munca. Daca «Evenimentul zilei» va deveni tabloid, nu va mai avea nevoie de reporteri de investigatii, de pilda“, ne-a explicat Pora. Razvan Ionescu, actualul redactor-sef al Evz, ne-a confirmat valul de demisii, dar ne-a spus ca nu vrea sa faca nici un comentariu.

Reamintim ca, pe 23 decembrie anul trecut, 80 de ziaristi de la Evz au semnat un protest impotriva indepartarii de la conducerea ziarului a lui Dan Turturica. Au urmat doua mitinguri ale gazetarilor Evz in fata sediului Ambasadei Elvetiei la Bucuresti si al Comisiei Europene. Iar pe 28 decembrie au demisionat Carol Sebastian, editor coordonator, Dan Tapalaga si Ovidiu Popica, sefi de sectie.

Doi reporteri au parasit ziarul dupa inca doua zile. Actiunile de protest au culminat cu demisia in bloc de aseara.

Cotidianul


















38 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi