Presedintele PNTCD, Gheorghe Ciuhandu, a anuntat ieri ca partidul sau este in opozitie si ca a adoptat aceasta atitudine din cauza atragerii PUR in guvern. „Noi sintem de acord cu principiile pe care Guvernul a declarat ca vrea sa le aplice. Dar vom face opozitie daca vom constata ca nu sint aplicate. Am indoieli dupa ce au atras PUR la guvernare.

Cu un astfel de partid nu se poate face o guvernare stabila. Vom face opozitie“, a declarat Ciuhandu. Presedintele PNTCD a mai spus ca taranistii vor sustine acest guvern numai daca, la rindul lor, vor observa ca sint sustinuti de reprezentantii A.D.A. Pe de alta parte, taranistii si-au fixat ca termen-limita inceputul lunii iunie pentru formarea noului partid crestin-democrat.

„In 2-3 iunie, va avea loc sedinta Biroului Politic al Partidului Popular European. Pina atunci, trebuie sa le prezentam partenerilor nostri europeni un partid crestin-democrat nou, puternic, capabil sa ofere o alternativa reala la conducerea tarii“, se arata intr-un comunicat de presa semnat de Ciuhandu.

Taranistii au mai informat ca, pina in 30 martie 2005, se organizeaza alegeri in toate organizatiile care au conduceri interimare. Ciuhandu a anuntat ca pina la aceasta data va demisiona din functia de presedinte al PNTCD Timis: „Nu pot si la Bucuresti, si la filiala, si la Primarie. Nu mai dorm noaptea. Eu as prefera sa ramin sef de filiala“.