Incepand de azi, bancile, dar si magazinele care vand produse in rate sunt obligate sa afiseze costurile efective la imprumuturile acordate persoanelor fizice. Este vorba de aplicarea Legii 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice.

Decizia de a se da o astfel de lege a fost luata in vara lui 2004, dupa o perioada in care creditele de consum au crescut foarte mult. "Este vorba de transparenta costurilor unui imprumut, care sunt mai mari decat dobanda.

La dobanda se adauga comisioane si alte cheltuieli, iar omul trebuie sa fie informat de la inceput cat are de platit exact pe luna si pe an", ne-a precizat ieri Adrian Vasilescu, directorul Directiei Comunicare din Banca Nationala. Multi bancheri au protestat insa impotriva afisarii dobanzii anuale efective.

Unii au acuzat faptul ca formula de calcul e complicata, chiar gresita, si ca aplicarea acestei legi ar putea crea confuzie si creditele sa scada. Conducerile unor banci, dar si ale unor magazine sunt de parere ca legea trebuie sa existe. "BCR este pregatita in ceea ce priveste afisarea dobanzii efective si inscrierea acesteia in contractul de credit.

Legea arata explicit diferenta dintre creditele scumpe si cele cu costuri rezonabile pentru clienti", a precizat Corneliu Cojocaru, purtatorul de cuvant al BCR.

"Efectul acestei legi nu poate fi decat unul pozitiv, dobanda anuala efectiva fiind un standard international care e folosit in toata lumea pentru creditele de consum, pentru a face clientului mai clar costul efectiv al creditului", e de parere si Dan Ostashie, presedintele CEO Altex.