Prin Programul de guvernare 2005-2008,

Executivul si-a propus desfiintarea Politiei

de Dan Carbunaru     Adevarul
Sâmbătă, 8 ianuarie 2005, 0:00


Visul mai vechi al Rodicai Stanoiu, de a rupe in doua Politia Nationala, prin trecerea Politiei Judiciare la Parchet, capata, in Programul de guvernare al Executivului actual, contururi reale. Practic, Guvernul si-a propus desfiintarea Politiei, prin impartirea structurilor componente.

In Capitolul 26, "Politica in domeniul Justitiei", al Programului de guvernare publicat, deja, pe site-ul Executivului, se prevede "integrarea stricta si completa a politiei judiciare in subordinea Ministerului Public si sub autoritatea Ministrului Justitiei".

Pentru a nu exista dubii in privinta efectelor acestei decizii, in continuare, in program, se subliniaza "clarificarea raporturilor parchet-politie judiciara, prin trecerea integrala si efectiva a politiei judiciare in structura Ministerului Public, sub autoritatea Ministrului Justitiei".

Mai mult decat atat, se va urmari "eliminarea dualismului dintre politia economica si Garda Financiara, prin absorbirea celei dintai de catre cea din urma".

La capitolul "Afaceri interne", in program se mai prevede ca Executivului va evalua si va decide infiintarea si functionarea politiei comunitare si metropolitane (pentru Municipiul Bucuresti), prin descentralizarea acestui serviciu catre primarii.

La o prima analiza, potrivit unei evaluari facute de IGP, in urma cu un an, cand fostul ministru al Justitiei, Rodica Stanoiu, incercase, fara succes, trecerea politiei judiciare la Parchet, din aceasta categorie fac parte circa 80 la suta dintre politisti. Potrivit ordinului MAI nr.

617/29 decembrie 2003, din cadrul Politiei judiciare fac parte lucratori de la cercetari penale, investigarea fraudelor, combaterea crimei organizate si antidrog, investigarea criminalitatii, arme, substante toxice, exploziv, criminalistic, circulatie, ordine publica si chiar unii politisti de la posturile rurale.

Daca adaugam la efectivele rupte din Politie si lucratorii de la Economic, care ar ajunge la Garda Financiara, si pe agentii de ordine, al caror loc se pare ca va fi in cadrul Politiei comunitare de la primarii, se va vedea ca din actuala Politie Nationala ar ramane cativa sefi si functionari civili, alaturi, eventual, de mascatii din trupele speciale.

Asa cum aratam in ziarul nostru, dupa tentativa Rodicai Stanoiu de a scoate Politia Judiciara de la Interne, nu ar fi vorba doar de o incalcare a actualei legislatii, dar masura ar intra in contradictie chiar cu organizarea statelor membre UE.

Din pacate, in ciuda incercarilor noastre de a obtine explicatii de la noua conducere a MAI, in legatura cu asumarea si dezvoltarea, chiar, a "proiectului Stanoiu", nu am obtinut nici o informatie. La fel de grava este si starea de apatie care a cuprins, intre timp, Politia Nationala, pe fondul intarzierii numirii noilor secretari de stat de la Interne.

Dupa ce, pe rand, politistii de frontiera, procurorii si jandarmii le-au preluat, din mers, din atributii, politistii par a se fi resemnat cu statutul de "Cenusareasa" a Internelor. Spargerea in bucati sau chiar desfiintarea IGP nu i-ar mai afecta, poate, decat pe sefii care si-ar pierde functiile.


















90 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă