Am priceput ca la Bucuresti este un scandal cand a inceput sa sbarnaie telefonul si jurnalisti de acasa sa-mi ceara toti un singur lucru: sa fac un comentariu la interviul dat de Basescu in "Adevarul". Cum pana atunci ramasese tacut - fusesem deranjat aici, la Paris, exclusiv de prieteni si pe teme private - am inteles ca e groasa; avem un scandal; o iesire in decor a noului presedinte.

Am luat presa franceza si nimic; o vorba macar despre anticipate, prefecti, PUR etc. Nimeni nu se sinchiseste pe malurile Senei de povestile astea, chiar daca in "Le Monde" si in "L'Express" au aparut articole despre schimbarea de la Bucuresti.

Avem, deocamdata, o presa buna aici; care asteapta sa trecem dincolo de declaratii abrupte, entiaziasme si sa nu prea vada gesturi pitoresti ale unor actori politici. Campania s-a terminat, domnilor.

Nici unul din materialele de presa aparute aici nu se refera la ultima sfada; garagata - cum vreti sa ii ziceti - care a traversat in pas de defilare mass-media romanesti si a bagat in sperieti cativa politicieni mai nevricosi, care isi vad amenintate visele de a ramane bine-mersi in fotoliile parlamentare patru ani.

Nici un articol, asadar, nu se refera la ultimele vorbe aruncate intr-un mediu incendiar de catre Basescu. Locatarul de la Cotroceni inca are de invatat unde dau usile; unde duc culoarele din palat. Nu o sa invete niciodata, pentru ca nu ii place intre zidurile aflate vizavi de Gradina Botanica. Basescu a dat sa se inteleaga, cu ultimul interviu, ca el este adevaratul "policy maker".

Daca e cineva care nu cunoaste formula; asta ar veni "jupanul"; cel care face si desface. Basescu nu va sta sa priveasca cu ocheanul, de departe, ce se intampla in Palatul Victoria.

Dar, cred ca miza nu e aici. Iesirea in decor a lui Basescu vine din temperamentul si experienta lui politica. El s-a ridicat intr-o pozitie proeminenta imediat dupa alegerile pierdute din 2000, ca un tenace si agresiv contestatar al PSD si Nastase. A facut-o cand toti ceilalti taceau.

PNL a incheiat atunci un acord cu invingatorii, un pas gresit care i-a costat pe liberali o criza interna si retragerea lui Stoica. Basescu a preferat atitudinea opusa; nici o intelegere cu PSD-istii. L-a contraatacat; a fost singurul atunci. Nu a fost un foc de paie, omul a tinut-o asa patru ani si a cules beneficiile; mult peste ce se astepta.

Basescu s-a impus ca o figura nationala, jucand acest rol de "maverick"; de "Gica contra". Si pe vremea CDR facea acest joc; cu succes. A daramat atunci cel putin doua guverne, folosind asemenea tactici. S-a dovedit un politician eficace, "cu pipota". Nimic nu il face sa dea inapoi; sa ezite. Este excelent mai ales in campanii - electorale sau nu.

El se simte bine numai pe campul de batalie, nu in birouri si cazarmi, facand planuri si analizand la infinit strategii. El prefera sa improvizeze, bazandu-se pe un instinctul sau. Si are unul real.

Chestiunea interesanta care se pune: ce face Basescu cand nu se gaseste in campanie sau in mars spre un camp de batalie, cand armele se odihnesc si armele sunt in rastele? In asemenea imprejurari, nu este el insusi; nu se simte bine deloc. Acalmia nu ii place. Basescu are nevoie de un adversar, si nu unul oarecare; ci de unul puternic, pe care sa il infrunte.

Atunci este el insusi si da toata masura. Are nevoie de cineva ca sa intre in ring, sa schimbe pumni. Este curajos si da relaxat si lupte inegale, cand nimeni nu ii da nici o sansa. Are si prostul obicei, pentru adversari, sa le castige. Problema lui Basescu este ce se intampla cand nu marteleaza un adversar.

Joaca sah, spala vase; se plimba prin parcul Cotrocenilor? Odata ajuns presedinte - pe un parcurs in care nu credeau nici apropiatii lui - Basescu nu mai are un adversar pe potriva. Asta e pericolul pentru el. Nastase; fostul vecin de bloc si de Internationala Socialista transformat in oaie neagra sta pe undeva prin culise si isi linge ranile.

Pierderea puterii da tulburari puternice, te transforma intr-un fel de Hamlet care bantuie pe zidurile Elsinorului. Nastase, nu e un secret, isi pregateste revansa, dar deocamdata nu are timp pentru ca trebuie sa rezolve tarasenia din partid. Il lasa pe Basescu singur; sa iasa in targ de Anul nou, sa bea sampanie cu "poporul". Il lasa singur sa discute cu jurnalistii si sa acopere prima pagina.

Fara glas, Nastase nu mai este cel putin deocamdata un adversar. Cred ca Basescu ii simte lipsa; si i-o va simti pana cand se ridica altcineva care sa il combata energic. Pana atunci nici Basescu nu este Basescu. Basescu ramane singurul adversar al lui Basescu. Cel mai al dracului si mai greu de combatut.

Iesirea in decor de zilele trecute nu este decat inceputul. El nu isi va rezerva in spatele zidurilor de la Cotroceni o marja de manevra pentru a inteveni din rezerva cand si cand, ca sa puna ordine in lucruri.

Va prefera conform tempermentului si experientei sale de invingator - mereu pe seama unei tactici ofensive - sa conduca personal bataliile politice, agitand steagul si cerand sa fie urmat neconditionat, increzator in steaua lui. Cum bataliile care sunt de dat sunt extrem de grele, Basescu pare omul potrivit.

Chestiunea este ca aceste batalii nu sunt personalizate, nu sunt intruchipate de cineva, de un chip; de un nume. Saracia, coruptia, integrarea in UE sunt pana la un punct niste abstractii. Aici e nevoie nu de contestatia curajoasa; de contraatacuri de unul singur. Este nevoie de o constructie politica. Basescu nu mai se mai afla in opozitie.

Cineva trebuie sa il traga de maneca si sa ii spuna asta. Va trebui sa isi schimbe haina de lider redutabil din Opozitie si sa devina un om de stat, un presedinte garant al Constitutiei; capabil sa duca Romania in UE. Pentru a starpi coruptia si a eradica saracia. Pentru asta trebuie sa lase de o parte multe din lucrurile invatate in transeele luptei pentru putere.

Daca nu isi insuseste stilul politic al puterii democratice, se intelege - va pierde. Va mai iesi de cateva ori in presa cu declaratii bomba, dar oamenii - odata trecut momentul de entuziasm - vor astepta tot mai nerabdatori fapte, succese; nu spectacole, nu lamentari, nu slogane mobilizatoare, nu vorbe de duh.