Europarlamentarul socialist german Jo Leinen, presedintele Comisiei pentru Politica Externa din Parlamentul European, recomanda PSD-ului sa schimbe vechea garda si declara ca principalul partener al socialistilor europeni va fi de acum PD-ul, scrie Ev. Zilei.

Socialistii europeni le intorc spatele liderilor PSD si redescopera valentele de stanga ale Partidului Democrat, informeaza EurActiv. Vechii sefii ai PSD sunt expirati si pentru socialistii europeni, afirma Cotidianul, in timp ce Libertatea crede ca "PSD nu scapa de Ion Iliescu".

Socialistii europeni, catre PSD: Schimbati-va!

articol preluat din Evenimentul Zilei

Intr-un interviu acordat departamentului romanesc al postului de radio DEUTSCHE WELLE, europarlamentarul socialist german Jo Leinen, presedintele Comisiei pentru Politica Externa din Parlamentul European, recunoaste ca victoria lui Traian Basescu a fost o surpriza pentru Bruxelles, insa o considera a doua revolutie portocalie dupa cea din Ucraina.

In opinia lui Jo Leinen, alegerea presedintelui PSD “este o problema a social-democratilor romani si a Congresului acestora”. Dar, dupa cum spune el, “daca Europa ar putea da un sfat, acesta ar fi: este nevoie de o innoire a partidului in urma unui insucces in alegeri.

Au existat doua infringeri electorale, iar uzanta este ca, intr-o asemenea conjunctura, sa tragi concluziile potrivite, politice si personale. Viitorul PSD ar putea arata mai bine daca forte proaspete ar prelua conducerea partidului si ar elabora un nou program politic”.

Intrebat de Deutsche Welle in mod transant daca “nu Iliescu, nu Nastase”, ci “o a treia solutie” ar fi valabila pentru sefia PSD, europarlamentarul socialist a raspuns: “A existat un dublu esec electoral. Pierderea alegerilor nu inseamna, in mod automat, renuntarea la vechea echipa, dar peste tot in Europa, dupa astfel de insuccese, au loc innoiri la nivelul conducerii unei formatiuni politice.

Ceva a deranjat electoratul, altfel partidul (PSD - n.r.) ar fi cistigat. Problemele de politica sint intotdeauna identificate cu anumite persoane. Din perspectiva Bruxellesului, am recomanda instalarea unei noi echipe de conducere, cu oameni noi, care simbolizeaza un nou inceput”.

Jo Leinen recomanda colaborarea cu guvernarea D.A.

Jo Leinen explica, in continuare, relatia Internationalei Socialiste cu celalalt partid socialist din Romania, Partidul Democrat: “Dupa cum stim, PD a devenit membru al Internationalei Socialiste inaintea PSD, face parte de mult din familia social-democrata. Partidele-surori social-democrate europene si Internationala Socialista trebuie sa colaboreze strins si cu incredere cu Basescu si cu PD.

La Bruxelles s-a apreciat ca partidul este conservator, de dreapta. Eu cred ca, de fapt, face parte din spectrul nostru. Are multe puncte progresiste, inovatoare. Si marea familie a social-democratilor, din Suedia pina in Portugalia, din Polonia pina in Marea Britanie, contine o paleta larga de curente politice specifice fiecarei tari, legate insa de aceleasi idealuri”.

Leinen spune si ce ar trebui sa faca liderii IS in privinta relatiei cu PD si cu alianta din care acesta face parte: “Recomand social-democratilor europeni sa colaboreze la fel cu noua guvernare, precum au facut-o cu guvernul PSD condus de Adrian Nastase. Europa este foarte interesata de un progres al Romaniei, de o politica de succes in Romania.

Este o tara care urmeaza sa devina, in doi ani, membra a Uniunii Europene”.

Victoria lui Basescu, “a doua revolutie portocalie”

Reprezentantul Internationalei Socialiste insista asupra semnificatiei victoriei in alegeri a ex-presedintelui PD: “Cistigarea alegerilor de catre Basescu a fost, evident, o mica surpriza. As spune chiar ca a fost a doua revolutie portocalie dupa cea din Ucraina. Se misca in acea zona a Europei ceva.

Oamenii doresc o politica transparenta, in care pot avea incredere si, cred eu, eliminarea coruptiei in politica. Daca aceste mesaje ajung la cetateni si vor fi respectate de guvern, atunci Romania s-a inscris pe drumul cel mai bun pentru a deveni un partener de incredere in cadrul Uniunii Europene, cu un viitor mai bun in primul rind pentru tinara generatie”.

Vechii sefii ai PSD, expirati si pentru socialistii europeni

articol preluat din Cotidianul

Ion Iliescu si-a declarat public interesul de a se implica „serios in viata PSD deoarece sint multe de facut“. Adrian Nastase verifica, deocamdata, ce sustinere mai are in partid. O parte a liderilor partidului il vad pe Ioan Rus potrivit pentru noul PSD, in timp ce Mircea Geoana recunoaste: „Este nevoie de figuri mai proaspete“. Aceeasi idee o sugereaza si socialistii europeni.

„Viitorul PSD ar putea arata mai bine daca forte proaspete ar prelua conducerea partidului si ar elabora un nou program politic“.

„Daca Europa ar putea da un sfat, acesta ar fi: este nevoie de innoirea partidului, in urma unui insucces in alegeri. Viitorul PSD ar putea arata mai bine daca forte proaspete ar prelua conducerea partidului“, a declarat pentru postul de radio Deutsche Welle europarlamentarul socialist german Jo Leinen, seful Comisiei de politica externa din Parlamentul european.

Omul lui Mitrea ataca la virf

Mesajul critic al socialistilor europeni nu a fost pe placul conducerii din Baneasa, care a replicat: „In precampanie si in campania electorala, atit Internationala Socialista, cit si Partidul Socialistilor Europeni si-au reafirmat solidaritatea pentru PSD si Adrian Nastase“.

Vocile critice la adresa staff-ului PSD s-au auzit si in tara. „La Congres va trebui facuta curatenie, se impun schimbari la virf“, a apreciat liderul partidului din Teleorman, Ionel Marineci.

Cel mai „vocal“ acuzator al liderilor PSD ramine seful filialei Vrancea, Marian Oprisan, banuit de conducerea centrala ca, prin declaratiile sale, sustine, de fapt, candidatura protectorului sau, Miron Mitrea: „Nu cred ca Ion Iliescu va fi presedintele PSD. Nimeni nu este vesnic. Adrian Nastase ar trebui sa-si asume responsabilitatea pentru esecul electoral.

Cu aroganta si cu mistourile lui Cozminca, PSD a pierdut alegerile“. Adrian Nastase nu a ripostat inca la criticile ascutite la adresa sa in timp ce Ion Iliescu si-a facut cunoscuta pozitia. El a declarat ca se va implica „serios in viata partidului, deoarece sint multe de facut“.

Geoana: „E nevoie de figuri mai proaspete“

Pe fond, tensiunile din PSD se amplifica, liderii PSD respingind ideea „pacii de la Scrovistea“ dintre Iliescu si Nastase, materializata prin impartirea puterii intre cei doi, asa cum s-a vehiculat in presa. Singura certitudine e ca intre cei doi s-ar fi incheiat un fel de armistitiu.“La Scrovistea a fost o discutie constructiva.

Sint oameni rationali, intelepti si or sa se inteleaga“, ne-a declarat, ieri, Octav Cozminca“, presedintele executiv al PSD, care a infirmat ca s-ar fi transat intre Iliescu si Nastase problema functiilor.

Unul dintre cei ce vizeaza ca la Congres sa-i detroneze pe Ion Iliescu si Adrian Nastase este Miron Mitrea. Altii, cum ar fi Ioan Rus sau Mircea Geoana, spera la reconfigurarea puterii in PSD prin lansarea unor noi lideri, mai tineri si mai flexibili. „In partid exista o competitie puternica.

Trebuie eliminata o parte din conducere, dar a lasa PSD fara polii Nastase si Iliescu e cam dificil acum“, ne-a declarat, ieri, senatorul Vasile Dincu.

Alti lideri, mai curajosi, au lansat ipoteza candidaturii „vicelui“ Ioan Rus la presedintia PSD, candidatura sustinuta de o parte din pesedistii din Ardeal si Banat: „Rus e bun, pentru ca nu mai vrem ca cineva sa polarizeze conducerea, pe modelul practicat timp de 15 ani“.

Victor Ponta a ramas radical: „Daca actualii lideri ai PSD continua sa se inteleaga tot in spatele usilor inchise, mai stam 100 de ani pina ne modernizam. Actuala conducere a fost stufoasa, nu a functionat si a pierdut alegerile“. Mircea Geoana sustine atit criticile socialistilor europeni, cit si necesitatea unei competitii interne: „Este nevoie de figuri mai proaspete.

“ ne-a declarat fostul ministru de Externe.