Renault castiga cu Logan

de     Jurnalul National
Luni, 10 ianuarie 2005, 0:00


Vanzarile mondiale ale Renault au crescut cu 4,2% in 2004, pana la nivelul-record de 2,488 milioane de unitati. La acest succes a pus "umarul" si Logan, pentru care s-au primit 40.000 de comenzi in primele patru luni de la lansare.


SUCCES. Modelul Logan a avut vanzari care i-au surprins pana si pe francezii de la Renaut
Producatorul de automobile Renault – detinator al marcilor Renault, Samsung si Dacia – a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute o crestere cu 4,2% a vanzarilor sale mondiale in 2004, pana la 2,48 milioane de automobile si autovehicule utilitare, au anuntat oficialii companiei, citati de presa franceza. Numai vanzarile de automobile marca Renault au crescut cu 4,5%, la 2,30 milioane de vehicule.

Cele produse de marca sud-coreeana Samsung au "cazut" cu 23,7%, pana la 85.046 de vehicule pe o piata in scadere accentuata, in timp ce vanzarile marcii Dacia s-au majorat cu 38,6%, la 95.296 de vehicule, "ajutate" fiind de noul model Logan.

In 2004, Renault a inregistrat o crestere usoara (+ 0,3%) a vanzarilor sale in Europa Occidentala 1,78 milioane de vehicule, pe o piata in crestere cu 2,9%. Cota sa de piata a scazut cu 0,3% la 10,8% pentru toate vehiculele si la 10,3% pe segmentul de autoturisme. In afara Europei Occidentale, vanzarile Renault au cunoscut o crestere de 23,7%.

Familia Megane, care a fost reinnoita progresiv din toamna anului 2002, s-a pozitionat in fruntea vanzarilor in Europa, ca si in 2003. Vanzarile de masinute Megane au crescut cu 18%, atingand 702.775 de unitati (cota de piata de 4,8%).

SURPRIZA LOGAN. Renault a lansat, de asemenea, Logan-ul in tarile din Europa Centrala si de Est, cunoscut sub numele de "masina de 5.000 de euro", produs, pentru inceput, doar in Romania. Acest model a inregistrat mai mult de 40.000 de comenzi pe pietele unde ea a fost vanduta din septembrie pana la finele lui decembrie. Devenita "masina cea mai bine vanduta in Romania", cu aproape 20.

000 de exemplare comercializate in patru luni, Logan-ul a cunoscut "un succes identic la export" (23% din vanzari). In ceea ce priveste pietele externe, automobilul a fost lansat in Croatia, in Serbia-Muntenegru, Macedonia si Slovacia, Ungaria, Cehia si Turcia.

Destinata initial tarilor situate in afara Europei Occidentale, aceasta berlina va fi vanduta si in Europa de Vest incepand din iunie 2005.

DEZVOLTARE. Renault intentioneaza sa lanseze in 2005 modelul Logan si pe alte piete, cum ar fi Siria, Slovenia, Polonia, Ucraina, Liban si tarile baltice. De asemenea, productia Logan va fi initiata in Rusia in primul semestru al anului, in Maroc in a doua jumatate si, spre sfarsitul anului, in Columbia. In plus, Logan va fi comercializat in Europa Occidentala la sfarsitul primului semestru.

Renault va lansa modelul in 15 tari in primul semestru al acestui an, printre care Siria, Slovenia, tarile baltice si Liban.

SEF NOU LA RENAULT
In aprilie, Carlos Ghosn, cel care a salvat Nissan, va prelua fraiele companiei Renault. Sunt deja doi ani de cand vechiul "numarul doi" de la Renault, plecat in 1999 sa salveze compania Nissan, asteapta cu nerabdare sa-i succeada lui Louis Schweitzer. Toti se asteapta la o crestere puternica a afacerii o data cu sosirea lui Carlos Ghosn.

El va trebui sa puna in practica un plan cu obiective ambitioase in ceea ce priveste vanzarile si rentabilitatea. Din 1999, vanzarile mondiale ale Renault au stagnat la circa 2,2 milioane de masini, in timp ce cele ale Peugeot CitroIn au crescut cu circa un milion de autoturisme.


Scrieti-ne!
Aveti afaceri banoase, afaceri ingenioase sau pe care le-ati inchis pentru ca nu se potriveau stilului de viata al romanilor? Credeti ca merita sa afle mai multa lume de ele? Povestiti-ne experienta dumneavoastra, iar noi o vom spune mai departe cititorilor nostri (clientilor vostri). Va asteptam mesajele la adresele: victor.ciutacu@jurnalul.ro sau adrian.mihai@jurnalul.ro.


















31 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi