S-au spus multe - si lucruri interesante, si prostii - in legatura cu interviul prin care Traian Basescu a pus pe jar partidele si pe specialistii datului cu parerea tocmai de Boboteaza, cand nimeni nu se astepta sa fie transformata in tandari tihna sarbatorilor.

Unii au cautat in el intelesuri ascunse, de parca textul cu pricina era la fel de secret ca bolboroselile sibilinice ale Pythiei la oracolul de la Delfi. Amuzant, nu? Asta mi-a intarit banuiala ca nimic nu e mai misterios decat ceea ce, initial, parea prea limpede. Caci mie asa mi s-a parut interviul.

Prea limpede! De aceea, problema principala pe care mi-am pus-o, citindu-l, a fost una de principiu. Care sunt limitele sinceritatii in politica? Mai exact, cata sinceritate poate suporta politica fara sa produca si efecte nedorite?

Sper sa nu surprind pe nimeni afirmand ca sinceritatea totala n-ar fi de dorit nici in viata obisnuita. Exista pudori, exista discretii, exista retineri si ipocrizii care fac parte din civilizatie.

De cate ori ne straduim sa fim politicosi cu persoane pe care, daca am fi sinceri, am vrea sa le strangem de gat? In politica - si nu pentru ca as vrea sa-i dau dreptate lui Machiavelli - sinceritatea ocupa si mai putin loc. Amintiti-va, va rog, ce i s-a reprosat lui Basescu atunci cand a zis ca primul ministru francez Raffarin a venit in Romania sa-si ia „tainul“.

I s-a reprosat ca mintea? Nici vorba. I s-a reprosat ca a spus prea pe sleau un adevar. Ca n-a fost ipocrit, cum cereau regulile diplomatice. Mai amintiti-va cum si-a castigat Basescu faima de varf de lance al Opozitiei. Spunand lucrurilor pe nume.

Cu brutalitate uneori, dar cu un indiscutabil har al expresiei fruste, al stilului direct, transant, care place tocmai fiindca nu seamana nici gargariselii solemne, nici trancanelii plicticoase, modurile obisnuite in care „se face“ la noi politica.

Intrucat nu sunt un „fan“ al d-lui Basescu, pot sa afirm linistit, fara teama de a fi suspectat de complezente, ca Traian Basescu este un specialist de prima mana al vorbitului pe sleau. Si chiar daca o face uneori din placerea de a soca sau la limitele gafei, faptul in sine merita sa fie apreciat.

Caci, mai mult ca oricand, Romania are nevoie acum de adevaruri, fie si rostite fara nuante, pentru a gasi drumul spre normalitate. Sa ma refer doar la una din afirmatiile din interviu care au starnit comentarii. Nu e adevarat oare ca asocierea Aliantei cu PUR a fost „o solutie imorala“? Ca persoana particulara, eu as fi fost si mai dur.

Ceea ce a facut PUR in ultimul an tine, cred eu, nu de politica. Tine de prostitutie. Inteleg perfect de ce Basescu a vorbit apasat despre „decenta“, desi nu sunt sigur ca prostituatele dau vreo importanta acestui cuvant.

Dar, asa cum, dupa parerea mea, Traian Basescu a fost „prea sincer“ cand a baut sampanie direct din sticla la televizor, ceva nu e in regula cand un sef de stat vorbeste prea pe sleau. Exista sinceritati si sinceritati. Cata vreme d-l Basescu se gasea in Opozitie, parul de care se folosea in batalia cu adversarii era o arma redutabila.

Poate, singura utila contra unei oligarhii care a prins prea multa osanza. Parul nu e, insa, la locul lui in panoplia de la Cotroceni. Institutia prezidentiala impune alte arme.

La drept vorbind, nu-l banuiesc pe d-l Basescu, dupa cum nu i-am banuit de asa ceva nici pe predecesorii sai la Cotroceni, ca nu mai face acum nici o deosebire intre fostii amici de partid si fostii adversari, avand, ca presedinte al tuturor romanilor, aceleasi sentimente pentru toti. De altfel, nu e omeneste posibil.

„Echidistanta“, din Constitutia pe care jura presedintii nostri, are doar doua efecte sigure. Ii transforma pe toti in sperjuri si ii obliga la ipocrizie. In consecinta, ceea ce i-as reprosa eu presedintelui Basescu, dupa clamorosul sau interviu, nu este dorinta de a se implica mai mult decat predecesorii sai. I-as reprosa ca nu-si controleaza impulsivitatile.

Ca lasa, deci, sa se vada prea bine ca vorbeste, in continuare, in calitate de co-presedinte al Aliantei liberalo-democrate, nu in calitate de presedinte al tuturor romanilor. Daca va persevera sa fie „prea limpede“ in aceasta privinta, Traian Basescu si-ar putea periclita singur sansele de a destabiliza „sistemul ticalosit“, cum a promis in campania electorala.

Pe de o parte, fiindca ar intretine el insusi mitul unui „Basescu conflictual“. Pe de alta parte, fiindca, obositi de scandaluri, excedati de certuri, s-ar putea ca romanii sa se sature inclusiv de sinceritate.