Lovitura pentru monopolurile din comunicatii

de Valentin Baesu     Cotidianul
Miercuri, 12 ianuarie 2005, 0:00


Integrarea in Uniunea Europeana, dar si situatia existenta pe piata de comunicatii au determinat accelerarea procesului de implementare a unei infrastructuri metropolitane pe baza de fibra optica. Dupa mult-asteptatul moment al integrarii europene din 2007, cablurile aeriene nu vor mai fi acceptate.

Aceasta retea reprezinta cea mai buna optiune si pentru cetateni, deoarece monopolurile din domeniu vor disparea. „Dupa doi ani de la demonopolizare, constatam ca detinatorii infrastructurilor nu accepta sa permita accesul altcuiva la acestea“, spune Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei pentru tehnologia informatiilor si comunicatii din Camera Deputatilor.

La aceasta infrastructura vor avea acces autoritatile locale, agentii economici, dar si furnizorii de servicii de telefonie fixa, de televiziune prin cablu sau de Internet. Astfel, cetateanul nu va mai fi legat de firma care a patruns in cartier, ci, printr-o simpla comanda online, va putea opta pentru alta.
Doua miliarde de euro

Sumele necesare pentru implementarea sistemului sint mari. Specialistii considera ca, numai pentru Bucuresti, valoarea lucrarilor va fi de doua miliarde de euro. „Trebuie ca din acest an sa incepem demersurile pentru obtinerea finantarii si sa se inceapa lucrarile.

Spre deosebire de investitiile in alte infrastructuri, cele in infrastructurile din comunicatii se amortizeaza mai repede“, considera Varujan Pambuccian. In acest proiect vor fi atrase, probabil, si autoritatile locale. Alegerea libera a furnizorului de servicii nu va fi singurul avantaj. Aceasta retea va permite si transferul rapid de informatii intre institutiile si companiile conectate.

Cel mai avansat proiect similar s-a implementat in urma cu 10 ani in Milano, iar rezultatele sint incurajatoare. Ramine de vazut daca varianta romaneasca va fi un succes.


















54 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi