S-au cunoscut prin Internet si vreme de trei luni relatia lor a fost una strict "virtuala". Asa a inceput povestea Corneliei Dragoman din Medias si a sotului ei, Nonu, originar din Turda.

Calculatorul a fost, e drept, un simplu intermediar. Abia cand s-au vazut si-au dat seama ca sunt facuti unul pentru altul. S-au casatorit, iar anul trecut, dupa Craciun, Cornelia a nascut un baietel.

si ca o recunoastere a rolului pe care l-a jucat computerul in intemeierea familiei Dragoman, copilul a fost botezat... Yahoo. "N-am putut duce sarcina decat pana la sapte luni si jumatate, dar micutul e sanatos, chiar daca va trebui sa mai stea in spital, in incubator, inca vreo saptamana.

I-am pus numele de Lucian Yahoo, dupa tatal meu si dupa calculator, singurele elemente care mi-au calauzit viata", a spus Cornelia.