Viata de partid presupune multe sacrificii. Dintre toate partidele, PSD pare ca intelege cel mai bine ca asa stau lucrurile. De aceea, periodic, gituie „vocile“ filialelor judetene sau zonale care vin la centru cu „ideile lor“.

Modernitatea unui partid si adecvarea structurilor sale la cele europene si, in general, la cele occidentale sint date si de felul in care mesajele local-zonale sint auzite la centru. Testul acesta este decisiv, mai cu seama atunci cind aceste mesaje critica centrul puterii. Aceasta, desigur, in cazul in care ele exista.

Istoria PSD-ului (partid telescopat din PDSR si, putin mai inainte, din FDSN si FSN) nu cunoaste multe momente memorabile in care „vocea“ locala, critica la adresa centrului, sa se fi auzit cu suficient de multa tarie incit sa conteze cu adevarat.

Au fost totusi citeva, iar maniera in care social-democratii cu greutate si cu putere de decizie au inteles sa gestioneze mesajele de acest tip este relevanta pentru ce fel de partid este PSD.

De fiecare data, de fapt, in PSD a existat o singura maniera de a „rezolva“ aceste mesaje: suprimindu-le, intr-un fel sau altul. S-a lucrat, fara exceptie, cu pumnul de la centru in gura filialelor.

De fiecare data, uneori previzibil, alteori inexplicabil, critica venita din teritoriu a fost combatuta in numele unor idei generale si vagi, dar foarte puternice: nevoia de consens, de unitate, de forta. Credibilitatea unui demers este conferita de doua componente: mesajul propriu-zis si purtatorul de mesaj.

Purtatorii de cuvint ai unor mesaje de reforma a PSD venite din teritoriu au fost, adesea, personaje dintre cele mai controversate.

Nu mai departe de acum citeva zile, la intilnirea extraordinara a liderilor locali ai social-democratilor cu liderii de la centru, Marian Oprisan, figura cu o credibilitate aproape nula, clama ca vintul schimbarii trebuie sa sufle si peste proiectul incremenit al actualului PSD. Cel mai adesea, nici mesajele propriu-zise nu erau coerente.

Folosite ca pretext, ele lasau sa se vada ca in spatele lor se afla numai si numai ambitia stravezie de acaparare a puterii de catre alti lideri.

Fie ca sint mesaje purtate de personaje politice inconsistente care devin brusc, in fata Marilor Inchizitori ai PSD, din revolutionari neinfricati, mielusei blinzi, fie ca mesajele insele sint „vazduhiste“, realitatea este una singura: in PSD nu e prea mult loc pentru dezbateri de idei si de proiecte. De ce? Foarte simplu: pentru ca in acest partid se prefera doar jocurile de putere.

Se prefera puterea de dragul puterii si nu in numele vreunui ideal politic. Idealurile politice exista, e drept, pe hirtie, dar Adrian Nastase si Ion Iliescu nu au fost niciodata mai mult decit niste „amanti ai Puterii“. Alegerile preliminare sint un exemplu cit se poate de concret despre cit de mult pret pune centrul pe ce se decide in filiale.

Mai sint si alte detalii care explica aceasta stare de lucruri. Spre pilda, modul in care este organizat acest colos partinic numit PSD. Partidele comuniste si cele derivate din ele sint formatiuni politice piramidale; cele moderne exista „in retea“. PSD-ul e, clar, o structura piramidala. Acest fapt explica multe. De ce liderii acestui partid sint atit de puternici.

De ce acestia pleaca atit de greu din fruntea bucatelor. De ce evita, cum dracul fuge de tamiie, cuvintul „responsabilitate“. De ce acesti lideri arunca petarde de genul „unitate“, „consens“. De ce filialele au, in genere, o viata artificiala, rotindu-se catre centru asa cum se roteste floarea-soarelui dupa astrul zilei.

Chiar si de ce Ion Iliescu a respins, cu trei zile in urma, ideea ca la viitorul Congres al PSD sa existe mai multe platforme politice.

Mircea Geoana, o figura mai onorabila din PSD, prin comparatie, dar numai prin comparatie cu alti lideri social-democrati, spune ca recentul conflict cu miza reformatoare din interiorul acestui partid e doar amortizat si ca armistitiul in vigoare e doar o mutare tactica a taberelor angajate in lupta.

Si ca proximul Congres al partidului „este o sansa care nu trebuie ratata“, sugestia fiind aceea ca inclusiv vocile din teritoriu ar avea atunci o carte de jucat. E aici ceva foarte important. Un amanunt care nu a scapat unuia dintre cei mai atenti comentatori politici pe care ii avem, Radu Calin Cristea: Mafia nu poate fi reformata. Decit prin interventia justitiei.

Abia atunci cind justitia va decide sa lucreze la „cangrena“ care macina un inexistent partid social-democrat autentic, in fapt un mamut construit dupa principii oligarhice, abia atunci vocile filialelor se vor auzi cu tarie si cu folos. Pina atunci, ceea ce fac aceste voci e numai simpla gargara.