Adrian Vasilescu

Casa pe care o construim

de Adrian Vasilescu     Jurnalul National
Luni, 17 ianuarie 2005, 0:00


Anul a inceput bine. Reforma fiscala echivaleaza cu o deschidere larga a ferestrelor in economie. Ca sa intre mai mult aer. Si mai mult soare.

Dar inaintarea rapida, de care Romania are nevoie, nu va fi posibila daca nu vor fi pornite motoarele care sa multiplice performantele. In toate sferele economiei romanesti. Numai asa Guvernul va castiga partida.

Cum se poate ajunge la multiplicarea performantelor? Un manager de succes, dintr-o mare companie europeana, dupa ce a inmultit spectaculos numarul produselor performante, a fost intrebat cum a procedat. A raspuns: "Simplu! Am taiat toti arborii dupa care obisnuiau sa se ascunda cei care nu voiau sa-si asume raspunderi. Acum fiecare stie ce are de facut si... raspunde!".

La noi, lectia asta nu a fost inca invatata. Asa ca reusim cu greu sa punem cap la cap doua valori. Capitalul, atat cat avem. Si munca eficienta, nu doar cata avem, ci cata am putea sa avem daca am pune in miscare toate motoarele producatoare de performanta.

Poate ca termenul de comparatie cel mai potrivit pentru reforma care sa ne scoata din starea actuala, cu performante economice restranse, ce ar putea fi numarate pe degete, pentru a ne plasa pe o alta treapta, superioara, este constructia unei case.

Timpul in care se ridica o casa nu numai ca are cateva etape ce se inscriu intr-o anumita succesiune, dar se supune si unei logici care nu poate fi incalcata. Cat priveste succesiunea etapelor, este limpede ca nu poate fi rasturnata pe baza unor considerente subiective. Pentru ca nici unei constructii normale nu i se va face mai intai acoperisul, pentru ca apoi sa i se toarne temelia.

Fara indoiala ca e de luat in seama si problema raportului timp-logica. Blaga observase ca fiecare timp are logica sa, prin care se deosebeste de alte timpuri. Tocmai din aceasta cauza, o casa construita in 1900 sau chiar 1989 nu va semana cu una de la inceputul secolului al XIX-lea. Si inca un aspect. Fiecare isi cladeste casa dupa dorinte si puteri.

Dar nimanui nu-i este ingaduit sa se abata de la ceea ce arhitectii au gandit la nivelul unor zone mai intinse: un sat, o strada urbana, un oras intreg.

De 14 ani reformam economia. Dar ce fel de casa cladim? Care este succesiunea etapelor? Carei logici i se supune aceasta constructie? Cand vom ispravi cu acest obsedant santier pentru a ne instala, in sfarsit, in noua noastra casa? Sunt intrebari grave, care isi gasesc sens mai cu seama in aceste zile.

Fiindca, adeseori, ce am construit nu a fost intru totul cuprins intr-un ansamblu european, cu etape succesive distincte, supuse unei logici a timpului in care traim. Si in consens cu "programele de urbanizare" propiii lumii actuale, aflate deja in mileniul al treilea.

Din acest motiv, in primul rand, in Uniunea Europeana ne vom descurca greu cu eficienta noastra economica inca slaba, care ne da dureri de cap. Si cu putinele noastre performante.

Acum, inainte de orice, intrebarea esentiala ce asteapta raspuns e una dintre cele mai incomode: ce avem de intreprins ca sa facem fata presiunilor concurentiale din "Piata Comuna"? Raspunsul il aflam privind in jurul nostru. Avem inca putine preocupari pentru organizarea competitiva a muncii, pentru un stil managerial modern, pentru flexibilitate sau, mai presus de orice, pentru performanta.

A venit deci timpul sa fie ambalate motoarele.

Sigur ca boala e veche. De multi ani, de multe decenii, de fapt, economia romaneasca fie a fost trasa inapoi, fie a inaintat incet. Chiar si atunci cand ni s-a dat iluzia ca ea merge repede, adunand "pe cap de locuitor" tone de otel si productii agricole, tot incet a mers. Iar anii ’80 au mers inapoi.

Dupa decembrie ’89, cand ar fi putut fi fortata inaintarea, fie au fost irosite momentele prielnice, fie startul a fost de multe ori luat gresit. Contabilizarea erorilor din trecut e obligatorie. Cu un singur scop: pentru a nu mai fi repetate. Daca insa Guvernul va numara greselile din trecut pentru a le pune in carca predecesorilor, n-ar face decat sa piarda vremea cu o greseala in plus.

Romania a pierdut dreptul de a mai gresi. Ca si pe cel de a sta in sala de asteptare. E drept ca, in anii tranzitiei, s-au aflat pe rol mai multe programe de reforme economice.

Toate au vizat, cu deosebire, procese de macrostabilizare: liberalizarea preturilor, calmarea inflatiei, reducerea deficitelor comerciale si bugetare, dobanzi real-pozitive, echilibrarea cursului de schimb leu-dolar si, din 2003, leu-euro. Rezultatele bune n-au intarziat. Ele au schimbat fata economiei; au schimbat insa prea putin viata majoritatii romanilor.

Si asta din cauza ca nu au fost sustinute de reforme structurale.

Ar fi insa absurd sa plecam de la ideea ca Uniunea Europeana le cere Romaniei si Bulgariei, candidate pentru 2007, sa functioneze ca un ceasornic. Abia in interiorul pietei isi vor fortifica ele deplina capacitate functionala. Acum altceva li se cere: sa-si fi incheiat incalzirea, ca sa poata incepe un antrenament dur. Pana la ora meciului nu mai e insa prea mult timp.

Romania va indeplini criteriile… daca va rezolva cateva probleme ce o tin acum in loc: sa inlature, pana la ultimul, obstacolele la intrarea si iesirea din piata, sa imbunatateasca mediul de afaceri, sa promoveze o concurenta dura intre intreprinderi.

Privatizarea continua sa fie o prioritate. Cu o conditie: ca averea statului sa ajunga pe mana unor intreprinzatori destoinici, cu initiativa, cu raspundere si cu spirit de organizare. Daca ei nu vor fi gasiti, e preferabil ca actionar strategic sa ramana statul. Pe care Guvernul sa-l oblige sa-si arunce intreprinderile in apa rece a concurentei.



















39 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri