Cu o avere estimata la cateva milioane de dolari, Ovidiu Domnaru - considerat cel mai instarit asasin din Iasi - nu poate fi judecat din pricina a 350.000 de lei. Atat costa reavizarea expertizei medico-legale, proba necesara in dosarul penal pentru ca rechizitoriul sa fie finalizat si inaintat instantei de judecata.

Domnaru este invinuit ca, in 2004, si-a ucis prin injunghiere sotia, Elena Domnaru, o renumita avocata din Iasi (fosta judecatoare), care si-a sporit averea pledand meritoriu in procese de rasunet pe care obisnuia sa le castige.

Investigatiile s-au poticnit, deoarece Institutul de Medicina Legala "Mina Minovici" din Bucuresti nu mai accepta eliberarea documentelor de expertiza pana nu sunt virate sumele aferente in cont. "Reprezentantii Institutului de Medicina Legala erau mai flexibili si mai transmiteau verbal rezultatele cerute.

Astfel, pana ce ne-ar parveni raspunsul in scris, noi ne-am ocupa de finalizarea rechizitoriului. Acum, insa, nu mai primim rezultate pana nu se achita expertizele solicitate", dupa cum a afirmat un procuror criminalist din Iasi.