de Mircea Cartarescu

Etatizarea lui Eminescu

de Mircea Cartarescu     Jurnalul National
Marţi, 18 ianuarie 2005, 0:00

Mircea Cartarescu

In cea mai faimoasa experienta a lui Pavlov, savantul sectiona glanda salivara a unui caine si-i atasa o eprubeta. Cand suna un clopotel, el ii dadea cainelui de mancare. Dupa repetarea asociatiei dintre mancare si clopotel de un numar suficient de ori, cainele incepea sa saliveze numai la auzul clopotelului.

Acest gen de reflex conditionat poate fi observat si-n zilele noastre, cand producatorii de televiziune, desi nu l-au mai citit pe Eminescu din scoala, isi aduc brusc aminte de el cand privesc in calendar si vad data de 15 ianuarie.

Atunci, pe loc, in doua-trei ore, organizeaza o susanea literar-muzicala care sa celebreze figura geniului national. In paralel, iau interviuri trecatorilor, pe strada, somandu-i sa-si aduca aminte "ce sarbatorim azi" si sa recite o strofa din "Luceafarul"… Te cuprinde o sila nemarginita.

In perioada comunista Eminescu a fost etatizat ca un zacamant natural. A fost rafinat si imbogatit cu teorie marxista – nu scrisese el, doar, "Imparat si proletar"? – si, in cele din urma, a fost proclamat "sfant al neamului", "poet nepereche", "om deplin al culturii romanesti". Adica un simbol national intangibil si indiscutabil, ca tricolorul sau stema tarii insele.

Intr-una dintre cele mai stupide productii literare a vremii (apartinand, din pacate, lui Marin Sorescu, altfel un poet de valoare) se proclama – vai, in deplin acord cu linia oficiala – ca "Eminescu n-a existat", ca, de fapt, el a fost doar intruchiparea spiritului national, care, nu-i asa, "trebuia sa poarte un nume".

Mai tarziu, acest nume a fost revizuit, si chintesentei de ciobani, voievozi si crai cu barba-n noduri i s-a spus Ceausescu… E absolut straniu paralelismul dintre cultul lui Eminescu si cel al lui Ceausescu in epoca.

Amandoi erau genii nationale, amandoi se pricepeau la toate (Eminescu ar fi fost un fel de Da Vinci, precursor al cercetarilor in toate domeniile cu putinta, de la olarit la fizica cuantica), amandoi aveau sarbatoarea in ianuarie.

Daca acest cult faraonic ii venea ca o manusa lui Ceausescu, o fantosa umflata cu pompa de mii de Dumitru Popesti, in schimb nici o soarta posibila n-ar fi fost mai trista, mai absurda, mai revoltatoare pentru poetul Eminescu.

Cum, tocmai el, care nu-si dorea nimic mai mult decat un sfarsit anonim, "la marginea marii", care voia, in loc de "sicriu bogat, covoare si flamuri", doar intoarcerea in pamant si-n neant, el, care stia ca totul e un "vis al mortii-eterne", sa fie proslavit in cel mai indecent, mai bombastic si mai comunistoid stil cu putinta?

Tocmai poetul cel mai individual posibil, ale carui unelte "n-ar da nimic in mana altuia", pentru ca, spunea Calinescu, magia poeziei lui trebuia cautata "in adancurile subconstiintei lui", tocmai el sa fie considerat "un exponent", "o intruchipare" nationala?

Eminescu a fost sacrificat ca poet si batjocorit ca om de cei care, timp de patruzeci de ani, l-au transformat, cu un cinism nemaivazut (pe el, omul durerii, omul unei dragoste nefericite, omul care cauta doar in sinea lui adevarul personal, omul unei ingrozitoare agonii fizice si morale care l-a dus spre mormant la jumatatea vietii), intr-un Ceausescu al poeziei romanesti.

Cei care protesteaza fata de inaltarea lui Eminescu pe un soclu atat de inalt, incat statuia din varf nici nu se mai vede, ramanand vizibil numai soclul cu insemnele nationale, nu sunt "detractorii", defaimatorii, dusmanii poetului, ci dimpotriva, marii lui prieteni. Sunt cei care incearca sa redescopere omul, omul real, ca mine si ca tine, sub masca de geniu inaripat.

Care incearca sa recupereze poezia reala de sub o coaja la fel de intarita si atoasa ca si cea care acopera Gioconda sau "Für Elise". E teribil de greu sa-l recitesti cu un ochi genuin pe Eminescu dupa ce timp de un secol imbalsamatorii oficiali au lucrat cu osardie.

Cum mai poti fi sigur ca-ti plac cu adevarat niste versuri cand toti belferii din lume, timp de doisprezece ani de scoala, ti-au ordonat sa le citesti si sa-ti placa? Un tiran odios spunea ca adevarul nu-i altceva decat o minciuna repetata de un numar suficient de ori. Dar si adevarul, golit de esenta lui, redus la o fraza si repetat la nesfarsit devine pana la urma tot un fel de minciuna.

Vom reincepe sa avem relatii normale cu poezia lui Eminescu doar in momentul cand nu va mai veni nimeni sa ne spuna ca "trebuie" sa ne placa. Cand penibilul reflex conditionat al televiziunilor si al presei de pe 15 ianuarie va inceta.

Cand copiii nostri nu vor mai lua nota zece la scoala pentru ca au invatat "Luceafarul" pe de rost, ci vor descoperi singuri, in biblioteca lor, acasa, o carte cu poezii, vor citi din ea si vor veni la noi sa ne spuna: tati, ia uite ce frumos:
Va geme de patemi
Al marii aspru cant
Ci eu voi fi pamant In singuratate-mi…



















285 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri