"Cred ca nu este problema FMI sa ne dea sfaturi ce program sa punem in aplicare sau nu. (...) Nu FMI face politica economica a Romaniei, ci Guvernul Romaniei". Aceasta declaratie a primului-ministru, pe care multi ar putea sa o considere una curajoasa - i-a zis-o, dom'le, Tariceanu lu' FMI! -, este doar un inutil fault la arbitru.
Dupa un model pe care speram sa il consideram istorie, Tariceanu nu a rezistat tentatiei de a mai culege ceva capital politic, avand in vedere ca in discutie era subiectul delicat al cresterii pensiilor.
Insa, raspunzandu-i in acest fel reprezentantului FMI, Graeme Justice - care declarase cu o zi inainte ca ar fi de dorit sa se amane majorarea pensiilor in acest an deoarece "situatia fiscala nu o permite, fiind luate deja prea multe decizii care afecteaza bugetul in acest an" -, Tariceanu a scapat din vedere ca isi umfla muschii, de fapt, la avocatul Romaniei in fata Uniunii Europene, cu care,
prin aprilie, ne pregatim sa batem palma pentru integrarea in 2007. De altfel, cu numai cateva zile inainte, chiar primul-ministru declarase ca Romania va mai fi asistata de FMI inca vreo doi ani de acum incolo. "Din acel moment (adica peste doi ani, si nu din ianuarie 2005 - n.n.
), Romania nu va mai avea nevoie de asistenta din partea Fondului pentru realizarea programelor de reforma si restructurare". In ciuda cifrelor frumoase pe care le raportam de vreo patru ani incoace la inflatie, crestere economica, PIB, somaj etc.
, Romania are in acest moment nevoie mai mult ca oricand nu de banii de la FMI, ci de girul acestuia pentru reforma economica pe care Guvernul Tariceanu intentioneaza sa o puna in practica.
Intentia noului guvern de la Bucuresti de schimbare a politicii pasilor marunti si prudenti cu o politica de reforma care presupune masuri curajoase, dar riscante, a fost bine primita de mediul international, care asteapta insa verdictul FMI ca o confirmare ca aceasta poate fi pusa in practica fara sa genereze riscuri majore pentru economie.
Numai in acest an, Guvernul Tariceanu trebuie sa faca fata unor evenimente majore, care se produc simultan - relaxarea fiscala prin adoptarea cotei unice de 16%, majorarea pensiilor, cresterea salariilor bugetarilor, continuarea programelor sociale initiate de fostul guvern, liberalizarea contului de capital, precum si denominarea monedei nationale.
Toate acestea presupun sume importante de bani de la buget si au un potential insemnat de crestere a preturilor si de accentuare a deficitelor, care au ajuns deja la cote de alarma. Discutiile cu FMI vor insemna practic ca Guvernul sa demonstreze ca are bani pentru aplicarea simultana a acestor masuri, ca anticipeaza efectele si are solutii pentru situatiile de criza.
Si ca nu se va ajunge la un moment dat la situatia in care sa nu mai existe bani pentru plata pensiilor, a salariilor medicilor, profesorilor sau a functionarilor publici.
Daca Guvernul poate face aceasta demonstratie, cu certitudine ca nimeni nu se va opune majorarii pensiilor nici in acest an, nici in anul care vine, dand posibilitatea pensionarilor din Romania de a scapa de umilinta vietii de zi cu zi.
Ceea ce s-a intamplat pana acum, chiar si la nivel declarativ, nu arata insa o coerenta a deciziilor economice, ba chiar uneori pare ca e o adevarata brambureala in parohia lui Tariceanu. Mai intai a fost disputa pe tema majorarii TVA, cand populismului primului-ministru, care a exclus din start cresterea cu un procent a acestei taxe, i s-a opus prudenta ministrului Finantelor.
Care, calculat, a spus ca, daca acesta este pretul care trebuie platit pentru relaxarea fiscala, atunci cresterea TVA poate ca nu e o catastrofa. Chiar in privinta abordarii negocierilor cu FMI, cei doi reprezentanti ai aceluiasi cabinet au opinii diferite.
In timp ce Tariceanu este pus pe declaratii de "independenta", ministrul Finantelor crede ca acordul cu FMI este important pentru Romania, deoarece reprezinta o monitorizare a politicii economice pe care o cere si UE.
De asemenea, ideea depunerii declaratiilor de avere de catre fiecare roman, lansata de vicepremierul Videanu, este considerata de unii membri ai Cabinetului doar o petarda care scoate mult fum.
O deficienta de anticipare este evidenta si in decalajul intre momentul aplicarii masurilor prin care se pierd bani la buget, relaxarea fiscala de la 1 ianuarie, majorarea pensiilor de la 1 martie si momentul in care se spera finalizarea pachetului de masuri pentru reducerea evaziunii fiscale - pe la inceputul lunii martie, care ar urma sa aduca mai multi bani la buget.
Insa cea mai elocventa mostra de gandire pe termen scurt, cu accente populiste, este declaratia privind posibilitatea reducerii CAS cu 10 puncte procentuale de la 1 ianuarie 2006.
In timp ce ministrul Finantelor anunta ca abia in 14-15 luni vor putea fi acoperite la buget pierderile provocate de introducerea cotei unice de impozitare, lucru ignorat de artizanii celei de-a doua etape a reformei fiscale soc! In aceste conditii, chiar daca politica economica a Romaniei o face, cum il taie capul, Guvernul de la Bucuresti, in acest moment FMI este, vrem, nu vrem, organismul
care poate da sau nu nota de trecere acestei politici. Nota care va conta atat in evaluarile Comisiei Europene, nota care poate aduce o treapta in plus pentru Romania in calculele pe care le fac agentiile de rating si care, la nivel micro, poate insemna chiar unda verde in deciziile investitorilor straini de a investi in Romania.
