La Washington are loc audierea Condoleezzei Rice in comisia de politica externa a Senatului american. Administratia Bush spera ca ea sa fie confirmata in functia de secretar de stat joi dimineata, la timp pentru inaugurarea celui de-al doilea mandat al Presedintelui Bush.

"Momentul diplomatiei e acum", a declarat Condoleezza Rice.

In declaratia de intentii care a precedat audierile propriu-zise, dna Rice a omagiat actiunile presedintelui Bush de la 11 septembrie incoace -- actiuni dificile, necesare si juste, a spus ea, aluzie la razboaiele din Afghanistan si Irak.

In referiri elegante la copilaria si adolescenta ei in sudul segregationist, ea a vorbit de lupta impotriva adversitatii si de triumful valorilor americane.

Dna Rice a mai evocat pacea in Orientul Mijlociu si eforturile de a tine in frau ambitiile nucleare ale Coreei de Nord.

Prioritate: \'propagarea democratiei in lume\'

Dar a fixat drept prioritate a mandatului sau propagarea democratiei in lume si combaterea tiraniei, ca e vorba de fundamentalism islamic sau regimurile autocrate din Cuba, Belarus si Zimbabwe.

Statele Unite au triumfat in fata totalitarismului sovietic si la fel vor face si impotriva celor ce urasc libertatea acum, a adaugat ea, incheind: "Nu ne vom odihni pana ce ultima persoana din lume nu va trai libera".

O alocutiune puternic idealista si un elogiu al interventionismului care ilustreaza distanta ideologica parcursa de presedintele Bush de la prima sa alegere.

Caldura cu care a fost primita dna Rice, si elocventa ei, sugereaza ca va fi confirmata fara probleme.

Dar odata bifate formulele de curtoazie, se asteptau intrebari dure in cursul zilei.

Democratii par sa o fi desemnat pe senatoarea de California, Barbara Boxer, drept asa-numit caine de atac : conform unor note preliminare distribuite presei, dna Boxer urma sa condamne asa-numitul 'heirupism' al dnei Rice in favoarea razboiului din Irak.

Potrivit unui sondaj publicat ieri, Irakul ramane, pentru o mare majoritate din americani, principala sursa de neliniste: 58 % au declarat ca dezaproba modul in care presedintele trateaza problema irakiana.