Astazi are loc sedinta de bilant a Parchetului National Anticoruptie. La aproape trei ani de la infiintare, seful institutiei in care romanii si-au pus mari sperante isi masoara eficienta mai mult in termeni statistici si prea putin in cazuri de mari corupti trimisi in boxa acuzatilor.

EVZ: Aveti cu ce va lauda in materie de anticoruptie?

Ioan Amarie: Eu nu ma laud, ma refer doar la cazurile finalizate deja, despre celelalte nu pot sa vorbesc. Miine (astazi - n.r.) avem bilantul, insa va pot spune ca pina in prezent PNA a trimis in judecata 1.067 de inculpati, dintre care aproximativ jumatate aveau functii de conducere sau control, unii chiar foarte importante.

Spre exemplu, Fanel Pavalache sau Dan Jinga si Florica Dinculescu, care au fost recent condamnati definitiv pentru fapte de coruptie. Ar fi si greu sa facem totul repede, ancheta, judecata si condamnare. Condamnarile in dosarele importante ale PNA vor urma in perioada urmatoare. Noi am estimat la aproximativ 500 de milioane de euro valoarea totala a prejudiciului in cauzele cercetate de PNA.

Este vorba in special de infractiuni economice, imprumuturi masive din banci, acordate nelegal si nerestituite. Numai serviciul teritorial Bacau al PNA are dosare legate de Banca Transilvania si alte banci in valoare de 1.000 de miliarde lei.

Sau, alt exemplu, lotul de dosare “Novaci”, unde am descoperit ca prejudiciul este mult mai mare decit am estimat initial si - asta este o informatie in premiera - va ajunge la citeva mii de miliarde.

Asemenea prejudicii nu puteau fi realizate fara o protectie politica la nivel inalt a celor implicati...

Nu neaparat. Pot sa va dau acum exemplul cu dosarul “Stramutatii”, la care lucreaza intreaga Sectie Militara de la PNA, care ancheteaza 6.000 de persoane pentru un prejudiciu de 1.000 de miliarde lei. In acest dosar vom trimite in judecata, cit de curind, un numar mare de persoane pentru ca, pe baza unor adeverinte false de stramutati (deportati in Siberia etc. - n.r.

), au obtinut drepturi in mod nelegal de la institutii ale statului. Zilnic sint audiate la Parchet zeci de persoane de intreaga Sectie Militara a PNA.

Este in plina desfasurare scandalul RAFO. Aveti indicii privind implicarea in aceasta afacere controversata a unor politicieni PSD, in afara lui Corneliu Iacobov?

Legea nu imi permite, in acest stadiu al cercetarilor, sa va ofer astfel de amanunte. Pot sa va spun insa ca 200 din oamenii nostri fac expertize financiar-contabile la aproximativ 400 de societati comerciale care au derulat afaceri cu petrol prin intermediul RAFO. Noi apreciem ca in acest caz prejudiciul depaseste 10.000 de miliarde lei.

Este cel mai mare prejudiciu dintre cazurile lucrate de PNA. Este evident ca intre cei care au produs prejudiciul si persoanele care detineau functii de conducere si control au existat legaturi, insa trebuie sa stabilim despre ce fel de conexiuni este vorba.

In momentul in care va stabiliti prioritatile in desfasurarea activitatii, va ghidati dupa valoarea prejudiciului sau dupa legaturile respectivelor cazuri cu persoane aflate in functii politice importante?

PNA este obligat de lege sa faca cercetari in toate cazurile care tin de competenta sa si in care a fost sesizat in prealabil. In momentul in care apare o sesizare, nu conteaza de la cine vine, PNA este obligat sa declanseze cercetari indiferent de importanta cazului, obligatoriu in ordinea primirii sesizarilor.

Constitutia, bat-o vina!

Va pierdeti astfel intr-o multime de sesizari inutile...

Este adevarat acest lucru, si noi am cerut si cerem in continuare, printr-un proiect de lege pe care il pregatim, reducerea competentelor PNA pentru a ne putea ocupa in special de cazurile de mare coruptie si care se refera la prejudicii majore cauzate bugetului de stat. Tinindu-se cont de volumul de munca al PNA si de personal, capacitatea operativa este depasita.

Am constatat ca avem si cauze care ar putea fi rezolvate si de alte Parchete si care ne ingreuneaza munca.

Acesta a fost, de altfel, si reprosul CE, ca va irositi timpul cu cazuri minore si lasati marea coruptie neatinsa...

Este adevarat, insa, conform Constitutiei, in Romania opereaza principiul legalitatii, spre deosebire de alte sisteme juridice, unde opereaza principiul disponibilitatii. Adica PNA nu poate refuza nici unul dintre cazurile care ii sint aduse la cunostinta, daca acesta tine de competenta sa. Trebuie modificata legea PNA, pentru a ne reveni doar cazurile de mare coruptie.

“Mai mult nu se putea face”

Referitor la cazurile de mare coruptie, presedintele Basescu v-a dat un semnal clar sa luptati impotriva acesteia. In toamna aveati 40 de dosare de mare coruptie. Ce s-a intimplat cu ele?

Avem dosare de mare coruptie in lucru, unul l-am declansat chiar ieri (alaltaieri - cazul fostului secretar de stat Iulian Popescu - n.r.), insa trebuie sa intelegeti ca nu ne putem grabi.

Nu considerati ca v-ati grabit in privinta lui Adrian Nastase, in cazul terenului din Zambaccian? Ati ajuns atunci extrem de repede la concluzia ca Nastase s-a inselat si a cumparat o groapa de gunoi, si astfel l-ati absolvit de orice vina.

Nu l-am absolvit pe Nastase si nu cred ca m-am grabit. Noi am facut o investigatie si imi mentin concluziile. Am mai facut tot atunci, si aproape la fel de repede, o ancheta si in cazul lui Radu F. Alexandru si am dat o solutie.

Considerati ca Basescu are motive sa fie nemultumit de cum merge PNA, avind in vedere ca v-ati oprit cu ancheta la nivelul de secretari de stat din fosta guvernare? Urmeaza si capete mai inalte?

Nu pot sa va spun ce urmeaza pentru ca anchetele sint inca in desfasurare. Daca vreti sa vorbim despre o evaluare, eu apreciez ca exista rezultate notabile in activitatea PNA si mai mult decit s-a facut nu se putea face in aceasta perioada de timp.

V-a transmis Basescu ca este multumit sau nemultumit de PNA?

Declaratiile domnului Basescu sint publice si le puteti consulta si dumneavoastra.

Ce se intimpla cu ancheta in cazul stenogramelor PSD?

Am inceput deja verificarile pentru a stabili daca exista in original acele stenograme, pentru a vedea in ce masura ce exista in acele documente duce la fapte de coruptie.

Dar Mircea Geoana a recunoscut ca stenogramele sint autentice...

Nu stiu, urmeaza sa verificam.

Vor fi chemati la PNA cei incriminati in stenograme?

Nu pot sa va spun acest lucru pentru ca ar insemna sa influentez procurorul care se ocupa de acest caz.

“Nu ma simt dator PSD”

Va simtiti dator PSD-ului?

Nu ma simt dator cu nimic PSD-ului! Eu nu am fost numit in aceasta functie de PSD. CDR-ul si ministrul Stoica m-au numit, la 1 ianuarie 1999, procuror general, iar apoi Consiliul Superior al Magistraturii

m-a nominalizat, in 2002, pentru functia de sef al PNA.

Ati avut o relatie speciala cu Rodica Stanoiu...

Am avut o relatie normala cu toti ministrii de justitie pentru ca asa este firesc. Ministerul Public isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei.

Toata lumea astepta ca exponenti ai celui mai corupt regim politic postdecembrist sa fie printre principalele tinte ale PNA. Or, nu ati demonstrat ca prin cazurile anchetate doriti sa va atingeti de coruptia la nivel inalt.

Eu am o alta opinie si cred ca acest subiect a fost politizat prea mult. Prin ce a facut, PNA s-a atins de aproape toate partidele politice, iar acest lucru poate fi verificat.

“Monitorizez zilnic presa....”

Impresia a fost ca, in cazul RAFO, Parchetul General vrea mai mult decit PNA...

Nu, Parchetul General se ocupa de chestiunile care tin de privatizarea RAFO, de instrainarea activelor si de inregistrarea unor venituri in evidenta contabila. PNA se ocupa de coruptie si afaceri cu petrol desfasurate prin intermediul acestei societati. Noi nu ne putem ocupa de privatizari decit daca demonstram ca activul unei societati a fost micsorat cu intentie.

RAFO nu este totusi un caz oarecare. Apare acolo numele lui Corneliu Iacobov, care este un personaj cu extrem de multe relatii in fostul partid de guvernamint si despre care presa a scris destule.

Va marturisesc ca monitorizez presa zilnic si ca avem destule dosare care au fost deschise ca urmare a aparitiei unor materiale in presa. Am avut si avem informatii si cred ca, intr-o perioada scurta, vor incepe sa apara si rezultatele.

In iunie 2004, “Evenimentul zilei” a publicat un document intern al Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF), care viza cercetari asupra asa-numitei “mafii a gulerelor albe de la Bacau”. Nu considerati asta un motiv suficient pentru a incepe o ancheta?

Noi avem o relatie extrem de buna cu OLAF. Chiar in aceste zile m-am intilnit cu oficiali ai OLAF. Sa stiti ca intre noi exista deja un schimb de date direct, pentru ca ne-am conectat la bazele lor de date si reciproc. Nu am primit de la nimeni nici un document in legatura cu ce afirmati dumneavoastra si nu am avut elemente suficiente pentru a ne sesiza.

Toate dosarele privind fraude europene sint examinate de serviciul special creat la PNA, care cuprinde 11 persoane.

“Noi nu prindem pesti”

In timpul guvernarii PSD ati dat impresia unui om care actioneaza exact cind pocneste din degete primul-ministru: a vrut sa-l vada anchetat pe Vanghelie, l-a vazut, a vrut sa-l aiba pe Mischie anchetat, l-a avut. Din pacate, n-ati dat nici un semnal ca anchetati personaje importante din PSD si fara voie de sus.

Va rog sa-mi dati voie sa am alta parere. Avem anchete in desfasurare care privesc si alte persoane decit cele mentionate si va rog sa aveti rabdare.

Da, dar probabil sint tot pesti mici, nu rechini!

Noi nu prindem pesti. Noi avem o competenta materiala stabilita de lege si ne facem datoria.

Sinteti de acord ca aveti o problema de imagine pentru ca ati anchetat doar pioni de sacrificiu ai PSD-ului? Aveti in lucru dosare care privesc guvernantii din 2000-2004?

Nu pot sa va spun pentru ca ar insemna sa ma pronunt si sa influentez procurorii...

Nu v-am intrebat daca sint vinovati, ci daca exista dosarele!

Nu fac astfel de precizari.

“Am cercetat si ministri din fostul guvern”

Aveti un frate deputat PSD...

In ceea ce-l priveste pe fratele meu, sa stiti ca noi sintem despartiti de 30 de ani, el traind in Teleorman, iar eu in Botosani. El are viata lui, cariera lui. Eu am fost impotriva candidaturii lui, chiar l-am sfatuit sa nu candideze, insa fiecare om are destinul lui, pe care si-l face cum crede de cuviinta.

In cazul Pavalache, toata lumea se astepta sa mergeti mai sus, eventual chiar la seful acestuia, Serban Mihailescu...

Sa stiti ca noi, daca nu am dat publicitatii anumite date, nu inseamna ca nu am facut verificari. Exista ministri din fostul guvern care au facut obiectul investigatiilor noastre, dar ale caror cazuri nu au fost facute publice pentru ca nu s-au confirmat acuzatiile.

“Eu nu sint sunat”

Ati primit vreun telefon in timpul fostei guvernari de la Adrian Nastase, Ion Iliescu, Rodica Stanoiu sau apropiati ai acestora pentru a bloca sau pentru a declansa o anumita ancheta?

Am spus-o de nenumarate ori: eu nu sint sunat. Asta nu inseamna ca nu comunic sau ca nu am intilniri informale cu autoritati ale statului. Telefoane pe dosare concrete nu am primit. Va asigur ca nu exista dosar pe rol la PNA in care sa se fi dat o solutie ca urmare a unui telefon.

Interventiile in dosare se pot face sub diverse forme, presiuni ale grupurilor de interese si uneori aproape ca nici nu-ti dai seama cum esti influentat in examinarea unui dosar.

Accept ca exista asemenea interventii, mascate sub diferite forme, si ca uneori exista posibilitatea ca procurorii sa fie chiar manipulati de declaratiile unor denuntatori, spre exemplu, pentru a ancheta doar o anumita parte dintr-o cauza.

Ce durata are mandatul dumneavoastra?

In lege scrie cinci ani.

Aveti de gind sa-l duceti pina la capat si sa colaborati cu actuala guvernare?

Legea spune ca eu sint propus de CSM si numit de presedinte, iar revocarea urmeaza aceeasi cale. Nu va pot spune daca imi voi da demisia. Noi nu facem politica, ci anchetam coruptia si nu ne intereseaza apartenenta politica a faptuitorilor.

Ati votat cu Ilie Piciorus pentru functia de secretar general al CSM?

Votul este secret...