Politizarea funcţiei publice s-a dovedit un impediment in calea reformelor. Eliberarea statului, ca spaţiu public, de sub controlul grupurilor private (cum sint şi partidele politice) este o parte esenţială a reformei politicii. Tentaţia partitocratică exacerbată de guvernarea de coaliţie limitează spaţiul reformei.
Mai incet decit in urmă cu patru ani, dar la fel de sigur, varianta romanească a spoil system-ul se reinstalează. Urmărind promovarea in funcţii pe baza criteriilor de loialitate partinică sau a sprijinului logistic sau financiar din campanie, spoil system-ul antrenează, la inceputul fiecărui ciclu de guvernare, schimbarea administraţiei.
Legitimitatea ciştigată prin alegeri acoperea astfel, cu acordul tacit al publicului, marea tirguială. După 1992, la fiecare patru ani, serviciile publice sint aproape integral inlocuite.
Aceeaşi justificare, indiferent de partid sau moment, transpare: schimbarea predecesorilor a căror ineficienţă a fost demonstrată chiar de pierderea alegerilor este o cerere publică.
In această logică, pesedismului i se vor succeda penelismul, pedismul, purismul şi udemerismul, aşa cum, in 1992, fesenismului ii urma fedesenismul, iar, in 1996, pedeserismul lăsa locul cederismului. Substitut al doctrinelor sau proiectelor de politici publice, spoil system-ul se dovedeşte singura realitate politico-administrativă a Romaniei.
Diferenţele politice nu constau, aşa cum s-ar aştepta unii, in abordarea temelor guvernării, ci in promovarea fidelilor. O nouă vasalitate se impune. Confruntarea politică tinde să se reducă la schimbarea persoanelor. Pentru unii politicieni „realişti“, semnificaţia votului din 12 decembrie pare să constea doar in schimbarea clientelelor.
Atragerea unor reprezentanţi ai sectorului civic in zona guvernamentală işi manifesta in acest sens limitele: prezenţi la guvernare, solidari prin aceasta cu reprezentanţii partidelor, lipsiţi de sprijin politic efectiv, dornici să-şi promoveze reformele, aceştia vor manifesta un apetit critic redus.
Instabilitatea funcţiei publice, justificată politic prin schimbarea conducerii, antrenează de 15 ani incompetenţa, clientelismul şi corupţia. Pentru că spoil system-ul (tradus ad litteram prin sistem de pradă) se opune sistemului bazat pe merit.
Intre spoil system şi merit system există o contradicţie de esenţă: modalitatea de promovare. Cind loialitatea şi controlul partinic devin principalele merite, competenţa şi eficienţa sint marginalizate.
Dacă sistemul de promovare bazat strict pe merit este mai puţin relevant in construcţia echipei guvernamentale, el devine insă important in elaborarea politicilor publice. Dincolo de cabinetul demnitarului, imixtiunea politicii de partid constituie un handicap.
Iar guvernele de coaliţie, cum este şi guvernul actual, nu pot aplica in mod consecvent criterii de performanţă pentru promovarea persoanelor in funcţii publice. Legitimitatea votului deschide poziţiile de comandă către reprezentanţii partidelor.
De aceea, gradul inalt de profesionalism nu este suficient pentru a antrena ocuparea unor responsabilităţi politice de către funcţionarii publici. Dar menirea funcţionarilor publici este să asigure continuitatea statului, cu atit mai mult atunci cind alternanţa la guvernare se realizează.
Pe de o parte, schimbarea constantă a funcţionarilor duce la ineficienţă, incompetenţă, insecuritate, dacă nu chiar la corupţie. Pe de altă parte, slujbele in administraţie sint o cale aproape naturală de a atrage noi membri şi a oferi motivaţie pentru afilierea la partide politice.
De răspunsul la această dilemă depinde calitatea administraţiei şi a guvernării. Politizarea funcţiei publice s-a dovedit un impediment in calea reformelor. Eliberarea statului, ca spaţiu public, de sub controlul grupurilor private (cum sint şi partidele politice) este o parte esenţială a reformei politicii.
Tentaţia partitocratică exacerbată de guvernarea de coaliţie limitează spaţiul reformei. Sub măştile schimbării, aceleaşi practici reinvie. Faptul că actorii sint alţii nu constituie o garanţie că lucrurile vor evolua altfel.
Rolul şi responsabilitatea preşedintelui sint de aceea esenţiale pentru a răspunde aşteptărilor publice privind reforma. Guvernul, aflat sub presiunea inţelegerilor de coaliţie, nu va putea trece singur acest examen.
