Grupul Academia Catavencu si Splendid Media au decis ca, incepand cu data de 17 ianuarie, sa isi uneasca fortele formand o singura companie de vanzari de publicitate, ce se va numi Splendid MEDIAZECE / SMZ.

Noua companie va administra spatiul de publicitate al urmatoarelor medii :

- Academia Catavencu, cel mai vechi si de succes saptamanal de politica

- Tabu, cea mai curajoasa revista de femei

- Radio Guerrilla, o formatiune de eliberare de sub teroarea amortirii si a lipsei de comunicare reala

- Cotidianul, ziar de informatie, cu stiri de actualitate din zonele economic, social, politic, sport, cultura si divertisment

- B-24-FUN, cel mai tare ghid din Bucuresti

- Aventuri la Pescuit, pentru barbatii cu atitudine, pasionati de pescuit

- Bucataria pentru toti, revista de retete rapide si delicioase

- Idei in dialog, revista lunara de cultura ideilor

- IS-24-FUN, cel mai tare ghid din Moldova

- Superbebe, o revista moderna pentru mamici si viitoare mamici

- Bilant, revista care prezinta realitatea economica de astazi, retete de succes si idei de afaceri

- Revista de film HBO, pentru iubitorii de filme bune

- MotorMagazin, revista de masini pentru barbati activi si dinamici

- 4WD, prima revista de 4X4 din Romania

- T3, singura revista profesionala internationala despre life-style si tehnologia HI-FI

- Stiinta pentru toti, revista de stiinta popularizata

- Bucharest Daily News, cotidian in limba engleza dedicat comunitatii de straini din Romania

- Carpatii, revista de colectie pentru pasionatii de vanatoare - Ideal Mariaj, revista despre organizarea nuntii si viata de cuplu

- Monopoly Media, companie detinatoare de spatiu publicitar indoor

"Fuziunea dintre MEDIAZECE si Splendid Media vine ca o urmare fireasca a nevoilor curente si a strategiei de dezvoltare a trustului Catavencu.

Structura functionala, performantele Splendid Media cit si faptul ca avem aceeasi filosofie de business au permis o decizie rapida si unanima. Rezulta acum o regie de vanzari puternica.

Prezenta pachetului de produse din grupul Catavencu – opt reviste si un post de radio- printre mandatele noii regii ii garanteaza acesteia stabilitatea si forta pe piata.

Sint sigur ca in scurt timp Splendid Mediazece / SMZ, va reusi sa atraga si alte noi mandate, convinse de abilitatea, puterea si cifrele de vinzari", a declarat Sorin Vulpe, director general al Grupului Academia Catavencu.

"Splendid MEDIAZECE / SMZ devine cea mai mare regie de publicitate din Romania cu capital 100% autohton ce isi propune ca in anul 2005 sa dezvolte componenta creativa a vanzarilor de publicitate.

Compania detine un portofoliu solid pe piata de print, ce acopera practic toate targeturile vizate de clientii de publicitate fiind reprezentat de o numeroasa echipa de profesionisti", a declarat Catalin Sandulache, Managing Partner al Splendid Media.