Scandalul elevelor de pe Net, o farsa

de Monica Tanase     Evenimentul Zilei
Vineri, 21 ianuarie 2005, 0:00


Fotografiile deocheate publicate pe Internet si prezentate initial de jurnalele de stiri ca infatisind eleve ale unui liceu din Zimnicea par sa apartina, de fapt, unor fete din strainatate, a anuntat site-ul “Revista presei.ro”.

Site-ul a conchis ca jurnalistii au urmat o pista falsa, din cauza ca au dat crezare unui e-mail anonim care alerta Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) cu privire la asa-zisul dezmat de la Zimnicea.

Profesorii si elevii liceului, asaltati de ziaristi in cautarea unui subiect tare si de inspectori zelosi de la minister, au fost pentru doua zile in stare de soc.

Publicarea pe un site Internet a fotografiilor cu adolescente semi-dezbracate a fost, miercuri, unul dintre subiectele majore in jurnale TV, caruia i-au cazut victime elevii si profesorii liceului din Zimnicea. Televiziunile si-au trimis reporteri la fata locului pentru a relata in direct despre desfriul care parea ca domneste in liceu. Totul s-a dovedit, in cele din urma, o pista falsa.

Imaginile prezentate infatisau citeva adolescente care isi aratau desuurile si se sarutau intr-o sala de clasa. Fotografiile par facute intr-o pauza sau la sfirsitul orelor. In unele imagini apare o tabla pe care sint scrise citeva fraze in limba engleza.

La Zimnicea, nimeni nu a recunoscut fetele din fotografii

Ziaristi in cautarea unei bombe de presa au invadat liceul imediat dupa ce un e-mail anonim trimis MEC anunta ca un grup de eleve aparea in fotografii indecente pe Net. Autoritatile scolare si politia au anuntat initial inceperea unei anchete pentru identificarea elevelor indecente.

Ele nu vor fi gasite insa la Zimnicea, spune lumea din oras, care considera intregul scandal o rusine. Aneta Ignat, consilier pe probleme de educatie la Liceul Teoretic, a povestit reporterului “Evenimentului zilei” ca politia si inspectorii de la Ministerul Educatiei si Cercetarii au rascolit toate clasele, alaturi de psihologul scolii, fara sa recunoasca nici o fata din fotografii.

“La noi, toata lumea cunoaste pe toata lumea. Nu se poate sa fie de aici”, a spus Ignat.

“A fost un soc pentru noi”

Responsabilii liceului au cercetat fiecare detaliu din fotografii. “Nimic de-acolo nu seamana cu ce avem noi aici”, a declarat Aneta Ignat. Ea este nemultumita ca liceul a fost prezentat in acest fel. “Va dati seama, din toate scolile din tara asta, noi am fost luati in vizor”, a adaugat consilierul. “A fost un soc pentru noi.

In numai o zi am avut aproape toate ziarele din tara asta si ieri seara (alaltaieri, n.r.) au transmis in direct de aici trei televiziuni”, a mai spus Ignat.

Fetele ar putea fi din Bulgaria, Elvetia, sau din Bucuresti

Subiectul a fost dezbatut intens si in forumuri de discutii pe Internet. Unii au atras atentia ca exista elemente care ar indica faptul ca pozele ar proveni din Bulgaria vecina. Grupul de litere “Bg” (Bulgaria) apare, de altfel, in titulatura fotografiilor. Altii sint de parere ca ar fi putut fi facute intr-un liceu din Bucuresti sau chiar in Elvetia.

Proprietarul site-ului de unde au fost preluate imaginile difuzate la televizor, un anume Daniel Ghervas, a confirmat pentru “Evenimentul zilei” ca a luat pozele de pe un site elvetian. MEC incearca acum sa afle identitatea celui care a trimis e-mailul anonim de la care a pornit scandalul. Ghervas va fi si el anchetat de minister.

Totul ar fi, dupa unii forumisti, doar un truc publicitar al proprietarului site-ului. O alta ipoteza lansata de internauti este ca asocierea numelui liceului cu fotografiile ar fi o farsa pusa la cale de elevii unei alte scoli din Zimnicea.

“Ministerul Educatiei este principalul vinovat”

“Altele sint problemele din scoli, unde se vind droguri, se cer taxe de protectie si se da spaga pentru note, nu publicarea unor poze nevinovate facute de adolescente”, a declarat Ioan Margarit, directorul site-ului “Revista presei.ro”.

El a criticat lipsa de profesionalism a jurnalistilor care au inghitit pe nemestecate subiectul. Margarit considera totusi ca principalul vinovat pentru scandal este MEC. “Acolo sint oameni care, din dorinta de a-si pastra functiile, iau de bune asemenea informatii si declara presei ca fac anchete”, a spus el.

“Directorul liceului, elevii de acolo care au fost anchetati ar trebui sa ceara daune acelor comando-uri care i-au interogat si le-au dat toata viata peste cap. Acela este adevaratul atentat la imaginea oamenilor”, a concluzionat Margarit.

Forum: Poze erotice cu eleve din Zimnicea















144 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică