Ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control, umanistul Sorin Vicol, şi-a anunţat vineri demisia din Guvern. El şi-a motivat această decizie prin nemulţumirea provocată de faptul că Autoritatea Naţională a Vămilor şi Garda Financiară au fost trecute in subordinea Ministerului Finanţelor Publice.

Reamintim ca ieri Guvernul a hotarat ca Ministerul Finantelor va prelua toate drepturile si obligatiile ANC, aferente coordonarii celor doua institutii, inclusiv bunurile mobile si imobile aflate in administrarea sau proprietatea acestora.

Sorin Vicol a declarat că PUR va sprijini in continuare Guvernul Tăriceanu, pentru că doreşte stabilitate. "PUR nu inţelege să se agaţe de putere, insă doreşte stabilitate şi de aceea va sprijini in continuare Guvernul Tăriceanu".

Referitor la demisia sa, Sorin Vicol a menţionat că nu inţelege să fie ministru numai de dragul acestei funcţii şi că "PUR crede că este mai responsabil şi moral să pleci dintr-o funcţie publică, in condiţiile in care nu mai poţi să-ţi exerciţi prerogativele prin diminuarea atribuţiilor de control".

El a explicat că motivele pentru care vămile şi garda financiară au fost transferate la Ministerul Finanţelor sunt legate de Memorandumul negociat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Guvernul Nastase decisese trecerea Garzii Financiare si a Vamii din subordinea Finantelor in subordinea ministerului-mamut condus de Ionel Blanculescu, pe motiv ca astfel se va asigura o mai buna activitate de control, dar rezultatele au fost mult sub asteptari. Cele mai importante controale erau facute prin piete, astfel ca marii evazionisti nu au fost niciodata prinsi.

Decizia premierului Tariceanu de a trece Vamile si Garda Financiara de la Ministerul umanistului Vicol la cel al liberalului Ionut Popescu a fost considerata o noua lovitura data PUR – partener de nevoie al Aliantei DA la guvernare. Demisia lui Vicol, un personaj destul de putin vizibil in partidul lui Voiculescu, poate fi privita ca un raspuns al PUR la manevra Aliantei.

Analistul politic Cristian Pirvulescu ne-a declarat ca, in lipsa unor informatii complete, cea mai plauzibila motivatie a demisiei lui Vicol este atragerea atentiei de catre PUR partenerilor de guvernare asupra faptului ca pierderea a doua atributiuni importante ale ministerului condus de "omul sau" nu va fi trecuta usor cu vederea de catre umanisti.

"Este posibil sa se prefigureze o criza politica", a adaugat Cristian Pirvulescu, care se indoieste de faptul ca demisia ar fi o decizie personala a lui Sorin Vicol - devenit membru al PUR abia in 2004.