Spiritul de aventura si setea de performanta au propulsat exploratorii romani in toate colturile lumii

Unii oameni au in singe dorul de duca. Pe apa sau pe pamint, ei vor sa depaseasca limitele altora, dar mai ales pe ale lor.

Desi ceilalti ii considera putin “nebuni”, intoarcerea acasa a acestor oameni arata ca ei stiu sa-si pastreze singele rece in fata provocarii, ca singura sansa de supravietuire.

Astfel, povestile aventurierilor si exploratorilor moderni devin mai mult decit rupturi de cotidian sau simple bravade; sint acte de curaj pavat cu intelepciune si daruire, care demonstreaza ca nimic nu este imposibil.

Renuntind adesea la tot ce ii leaga de sentimentul de “acasa” si impunindu-si un regim de viata drastic, asemanator cu cel al vechilor cuceritori ai “tinuturilor virgine”, acesti aventurieri dovedesc ca lumea e prea mica sa-i incapa.

In final, nimic nu se compara cu citeva clipe de extraordinara satisfactie, suficiente insa pentru a o lua de la capat.

Drumuri spre portile cerului

Drumul spre virful muntelui nu este niciodata usor, lipsit de suferinta si sacrificiu sau de riscul de a nu te mai intoarce niciodata acasa. Pentru alpinistul David Neacsu, cel care a condus in 2003 prima expeditie romana pe Everest, orice drum spre portile cerului sau acoperisul lumii merita parcurs, iar lupta incepe cu “dorinta de nestavilit de a ajunge acolo”.

“De cind incepi sa urci si pina pe virf totul este suferinta. Te lupti pentru fiecare metru, pasul urmator este cel mai important, respiri greu pentru ca nu ai suficient oxigen, ti-e frig pentru ca traiesti de fapt la minus 20 de grade, ti-e sete tot timpul, mincarea nu are gust, esti murdar si obosit.

Si toate astea pentru citeva minute petrecute pe un virf, clipe pe care nu le poti explica usor.

Esti sus, dar urci si mai sus, cauti o piatra mai inalta sa te cateri pe ea. Parca ai vrea sa mingii picioarele lui Dumnezeu. O faci convins ca esti primul om din lume care a realizat aceasta performanta. Faci trei poze, cele mai importante din viata ta, pentru ca vor ramine marturie copiilor tai, si o iei de la capat.”

David i-a mingiiat picioarele lui Dumnezeu

David a ramas orfan la 12 ani si s-a apucat de sport, “ca sa n-o ia pe alte cai”. A facut fotbal si apoi haltere, la clubul Rapid. De alpinism s-a indragostit abia mai tirziu, dupa ce s-a intors din armata, pe la 20 de ani.

Acum are 45 de ani si a atins deja Mont Blanc (Franta), Elbruz (Caucaz), Kilimanjaro (Africa), Mont Kenya (Africa), Aconcagua (America de Sud), Mc Kinley (Alaska), Huascaran (Anzii Cordilieri - Peru), Illimani (Bolivia), Cotopaxi (Ecuador), Kala Patthar (Nepal), Klucev - Kamceatka (Rusia).

In 2003, a condus doua expeditii, “Aconcagua 2003” si “Everest 2003”, iar anul trecut a organizat o expeditie in jungla amazoniana. Va continua atita timp cit va avea picioarele sanatoase, inima sa-i bata in piept si “dorinta asta arzatoare, care este aproape ca un drog, de a cunoaste lumea”.

Au fost ani buni cind a stat cite 200-300 de zile pe munte. Acum, timpul si-l imparte intre propriul magazin de articole sport pentru munte si plecari. “Oriunde, oricum, doar sa plec. Pe munte, in jungla, in desert”, spune David. “Performanta in alpinism inseamna in primul rind sa te intorci sanatos acasa. Nici un traseu, munte sau premiera in munti inalti nu merita nici macar un deget degerat.”

Performanta inseamna sa te intorci acasa

Despre cele mai dramatice momente din viata lui vorbeste ca despre cele care au ramas, in final, si cele mai frumoase. “Everestul a fost cea mai grea expeditie. Dar nu ca dificultate tehnica. Logistica, stringerea de fonduri si lupta cu asa-zisii capi ai alpinismului romanesc au fost cele mai dramatice momente. Lupta asta m-a secatuit de energie, dar a meritat.

Am aratat oamenilor ca nici o “frina” nu poate opri un vis: romanii pe Everest! Am uitat deja greutatile de atunci si a ramas pentru totdeauna ca in mai 2003 romanii au pus piciorul pe virful lumii! Greu a fost in Kamceatka, pe virful Klucev, cind am ramas blocati din cauza furtunii si, timp de cinci zile, a trebuit sa mincam iarba, a trebuit sa urc singur un munte dificil si atunci mi-a fost

cel mai frica din toata viata mea. In alpinism este o vorba: daca nu ai sentimentul de frica inseamna ca esti nebun. Sa stii sa renunti indiferent de implicatii sau sacrificii este cel mai mare semn de maturitate. Un alpinist bun este un alpinist in viata.”

Muntii sint de fapt un pretext

Cele mai “fantastice” aventuri le-a trait insa in Africa si in America de Sud, “locuri greu de inteles daca nu ai fost acolo”. In Africa a fost de trei ori, ultima oara in 2004, cind a urcat pe Ruwenzori, din Uganda. “Am facut astfel trilogia africana: Kilimanjaro, Mont Kenya si Ruwenzori.

In America de Sud am fost de cinci ori, ultima data tot in anul 2004, de data asta in jungla amazoniana, dar si pe virful Mismi, locul de unde izvoraste marele fluviu. Cred ca lumea de la poalele muntilor m-a fascinat, iar muntii au fost doar un pretext.” Despre ce-l atrage spre lupta cu muntele, David Neacsu spune ca “nebunia ar fi sa nu o faci niciodata in viata.

Dovada este faptul ca cele mai fantastice aventuri ale oamenilor, care la vremea lor au parut nebunii pentru altii, au dus omenirea la progres. Daca nebuni sint cei care urca muntii, inseamna ca nebuni au fost si Hillary, si Tenzing, si Amundsen, si Racovita, si Vuia, si Armstrong. Luciditatea si cunoasterea de sine stau la baza tuturor lucrurilor importante din viata unui om.

Dar trebuie si un dram de nebunie!”.

Ticu Lacatusu - primul roman pe Everest

La Ticu Lacatusu, pasiunea pentru alpinism are la baza pasiunea pentru natura, aer liber si munte, combinata cu atractia aventurii. Cit despre risc, “in alpinism, el face parte din regulile jocului. Iti poti rupe un picior sau chiar gitul. Riscul este asumat din start.

Daca nu, stai acasa”, spune romanul care a urcat pe acoperisurile celor sapte continente: 1995 - Kilimanjaro (Africa), 1996 - Aconcagua (America de Sud), 1997 - Denali (America de Nord), 2000 - Carstensz Pyramid (Australia - Oceania), 2001 - Mount Vinson (Antarctica). Performanta l-a situat printre primii 75 de alpinisti din lume.

Practica acest sport din 1981 si de atunci a trecut “cam prin toate incercarile posibile”. In Himalaya a fost de mai multe ori, trecind de 8.000 de metri.

Everestul (8.848) l-a atins pe 17 mai 1995, a spus o rugaciune si a infipt acolo steagul romanesc. “In trecut, performanta insemna pur si simplu atingerea virfului, indiferent de mijloace sau stil. Acum, performanta presupune trasee foarte dificile, chiar extreme, ingenioase, premiere alpine si un stil de abordare sportiv.

Perioada de cucerire (prima ascensiune) a virfurilor de referinta a cam trecut, nu se mai pune problema sa ajungi pur si simplu pe Everest sau pe orice alt virf. Important este cum o faci. Cu serpasi, oxigen artificial, corzi fixe, cu echipe si logistica supradimensionate sau, dimpotriva, in echipe mici, usoare, cu mijloace naturale, fair-play si in stil sportiv.

In general, performanta este invers proportionala cu marimea fortelor si resurselor implicate”, spune Ticu Lacatusu.

Lupta dintre munte si om - pe viata si pe moarte

“Chiar de la prima mea iesire extra-carpatica, in Caucaz, in 1990, cind dupa trei nopti albe intr-un cort rupt, fara hrana, in ninsoare si furtuna, pe un pisc de 4.000 de metri, imi spuneam ca asta va fi si ultima mea expeditie pe un munte inalt.

Pina la avalansele de groaza din care am scapat in noiembrie trecut in Himalaya (Janak Peak, tentativa de premiera absoluta), am trecut prin multe: degeraturi si avalanse pe Broad Peak in 1992, salvarea vietii altor alpinisti in 1994, pe Everest, tabere de altitudine distruse total de furtuna si avalanse pe Dhaulagiri, in 1996 si 1999, si Cho-Oyu, in 1998, furtuni la un pas de dezastru intr-un

cort fragil, fara mincare, in Antarctica (2001). Toate acestea pigmentate cu ingrediente specifice: nopti albe in aer liber, in frig si vint, coboriri pe intuneric, prieteni pierduti.

Avalansele, caderile de pietre si de seracuri te lasa fara replica. Am scapat de citeva si cu un dram de noroc. Din aceste incercari iesi mai puternic si cu zimbetul pe buze. Dupa ce ti-ai facut cruce cu limba”, spune romanul care a invins cele mai inalte piscuri din lume.

Drumul spre al noualea cer

“Pina la un punct exista acea bucurie a ascensiunii pure. Dupa care totul poate deveni un adevarat chin, aproape de limita, chiar o lupta ametitoare, nu doar cu altitudinea, ci si cu propriul instinct de conservare, cu luciditatea si ratiunea care incep sa-ti dea semnale ca poate ar fi mai bine sa te retragi. Pina nu e prea tirziu.

In acelasi timp, dificultatea, riscul, virful din ce in ce mai aproape te atrag ca un magnet irezistibil. Cine crede ca hotarirea de a face pasul inapoi e usoara, greseste. Aproape de virf si apoi pe virf esti cu adevarat in al noualea cer. Cei cu experienta isi pastreaza insa calmul si concentrarea pentru coborire.

Daca ai avut parte de vreme buna si ti-au iesit pozele de virf, te simti ca si cum acasa, in liniste, vei putea retrai momentul”, spune Ticu, un “alpinist rational”, caruia nu-i place curajul nebunesc, mai ales atunci cind, riscind, poti pune in pericol si viata altora. Acum, Ticu Lacatusu nu mai are timp pentru munte, ca la inceput.

Se ocupa de proiectele Clubului Montan Roman Piatra Neamt, de ecologie, echipament pentru aventura si aer liber si face planuri pentru viitoarele expeditii. Cu cele doua femei din viata lui, sotia, Irina Pacurariu, si fata lor, Carina, merge uneori pe munte, “ca simplu drumet”.

Vasile Stoica - turul lumii in scaun rulant

Vasile Stoica, primul roman care s-a aventurat prin lume intr-un scaun cu rotile manual, s-a nascut in judetul Cluj. Primii sapte ani din viata i-a petrecut mai mult prin spitale, timp in care a fost operat de treisprezece ori la ambele membre inferioare, deoarece s-a nascut cu paraplegie congenitala. Rezultatul a fost condamnarea lui la o viata intr-un fotoliu rulant.

In anul 1992, viata lui a luat un curs neasteptat, atunci cind s-a hotarit sa practice sport din dorinta de “a arata ca si o persoana cu dizabilitati poate sa se impuna, sa demonstreze ca nu exista limite in ceea ce reprezinta realitatea vizuala”. Primul traseu pe care l-a strabatut a fost Lugoj - Siofok (Ungaria). A parcurs atunci 340 de km in patru zile.

Dupa ce a participat la maratonul Challenge Day, a pornit in Maratonul Curajului - 3.400 de km, pina in Franta, in 40 de zile. A traversat Ungaria, Austria, Germania si Franta, unde a fost primit de Danielle Mitterrand la Palatul Elys?e. In tara a participat la competitii pentru persoanele cu handicap, devenind campion la viteza si rezistenta.

In anul 1994 a infiintat, la Lugoj, Clubul Sportiv al Handicapatilor Fizic “Maraton ‘93”. Un an mai tirziu, s-a hotarit sa porneasca intr-un “Tur al lumii in fotoliu rulant” pentru a ajunge la Atlanta cu ocazia deschiderii Jocurilor Paralimpice, insa a esuat. Dar intre 1998 si 1999, visul lui s-a realizat.

A reluat turul lumii traversind Romania, Ungaria, Austria, Germania, Franta, Canada, Statele Unite, Australia, Egipt, Turcia, Bulgaria. Tot printre realizarile lui se numara si calatoria pe faimoasa “Route 66” (3.800 km), pe care a strabatut-o in 66 de zile si care s-a concretizat intr-un subiect de serial difuzat pe postul Discovery, din SUA.

Vasile Stoica si-a cistigat astfel dreptul de a fi inscris in Cartea Recordurilor pentru ca a invatat sa nu renunte: “Totul e sa vrei sa faci ceva. Nu exista “nu pot”!”.

Uca Marinescu - prima romanca la Polul Nord

“A explora” - acesta este cuvintul care reuseste sa exprime cel mai bine esenta vietii Mariei Uca Marinescu si pe care aceasta si l-a insusit si l-a transformat intr-un mod de a trai si de a simti, de a se descoperi pe sine. In toate calatoriile ei, cea mai importanta revelatie a constituit-o universul uman. “Prin natura mea sint un om care vrea sa cunoasca cit mai mult.

Calatoriile mele sint unele ale cunoasterii. Studiez civilizatiile vechi, populatii care traiesc in zone indepartate, care pastreaza traditii foarte vechi din care eu invat multe si putem cu totii invata.” Doar o parte din bogatul CV al Mariei Uca Marinescu este suficient pentru a impresiona:

• 1990 - Traversarea Chinei de la est la vest pentru cunoasterea culturii si istoriei

• 1991 - Expeditie in Vaile Caucaziene din zona Elbrus

• 1994-1996 - Cerceteaza India, Nepal, Sikkim

• 1996 - Traversarea Canadei de la est la vest, pina in zona arctica - Yucon si ultimele asezari ale eschimosilor

• 1998 - Pe urmele vasului Belgica si ale marelui savant roman Emil Racovita in Antarctica

• Expeditie in America de Sud - Argentina, Patagonia, Tara de Foc, Bolivia, Peru, Chile, Ecuador si Insula Pastelui

• 1999 - Traversarea continentului african de la sud la nord

• 2000 - Drumul vikingilor, din Delta Dunarii, prin peninsula Kola, Arh. Svalbard, Norvegia, Islanda si Groenlanda

• 2001 - Expeditie pentru cucerirea Polului Nord, prin Siberia si peninsula Taimar

• Expeditie pentru cucerirea Polului Sud

• 2003 - Ultimul continent: Australia si Oceania, cu Tasmania, Noua Zeelanda, Papua Noua Guinee.

“La intoarcerea din fiecare calatorie organizez expozitii, pun la dispozitie tot ceea ce cunosc si ce e important pentru cultura”, declara Uca Marinescu, demonstrind astfel disponibilitatea ei de a oferi. “Este o incercare prin care am vrut sa arat si am convins ca omul e foarte puternic si ca totul este sa-ti descoperi resursele interioare. Omul poate foarte mult!”. (Claudia Cristofan)

Un test de barbatie

Cunoscuta drept un veritabil tur de forta, competitia extrema Camel Trophy, inaugurata in 1980 si ajunsa in 1998 la ultima editie, continua sa incinte imaginatia amatorilor de aventura si a celor care se incumeta sa sfideze limitele.

Spiritul de solidaritate, de aventura, dar si anduranta la efortul maxim pe care il presupune explorarea unor zone complet nepropice deplasarii cu masina, mountain bike sau schiuri, sint elementele esentiale intr-o cursa neconventionala care implica participarea echipelor formate din doar doi membri.

Cum traversarea tinuturilor muntoase, a riurilor, a ripelor sau chiar a unor imense sectoare de jungla sint numai citeva din provocarile la care se incumeta aventurierii din intreaga lume, Camel Trophy a fost si va ramine in memoria celor care au participat o proba de foc pentru oricine.

Aventurierii Camel Trophy parcurg anual mii de kilometri intr-o cursa in care toti cei care ajung la destinatie se pot considera cistigatori, pentru ca “numai cei mai buni” reusesc aceasta performanta.

Cum participarea la cea mai prestigioasa intrecere a masinilor de teren este visul exploratorilor din intreaga lume, preselectia echipelor concurente presupune o serie de etape eliminatorii, menite sa anticipeze o cursa plina de pericole. De multe ori, etapele de preselectie Camel Trophy ajung sa intreaca de departe, prin gradul de dificultate, competitia propriu-zisa.

Cristian Boureanu, deputatul explorator

Putini stiu ca tinarul Cristian Boureanu, deputat de Arges din partea PNL, este unul dintre participantii la semifinalele Camel Trophy din 1998. Impatimit al sportului, aflat intr-o permanenta competitie cu sine, in tentativa de autodepasire, Cristian Boureanu a ajuns sa participe la Camel Trophy datorita unei prietene care “a completat talonul de participare” cu numele si datele acestuia.

“Am fost selectionat in rindul celor peste 400 de participanti la preselectia pentru Camel Trophy, cea mai dura competitie de offroad, orientare in padure, schi, snowboard sau mountain bike din lume. Din pacate pentru amatorii de senzatii tari, editia din ‘98 a fost ultima din aceasta serie initiata in 1980.

Preselectia desfasurata in diverse zone din Romania a fost una extrem de dura si de complexa.

De la alergari de peste 20 de kilometri prin zapada, pina la orientare prin padure cu busola sau GPS, schi sau urcare in panta pe schiuri, probe de mountain bike, snowboard sau snowmobil si, nu in cele din urma, testele offroad pe Land Rover a trebuit sa le parcurgem pe toate pentru a ajunge la semifinalele din Suedia.

Cum sint un impatimit al competitiei, pentru mine a fost un test de barbatie extrem de important. Am reusit sa fiu unul dintre cei patru romani care au ajuns in Suedia si regret din tot sufletul ca nu am ajuns in Tara de Foc, unde avea sa se desfasoare ultima editie Camel Trophy.

Am incercat sa particip la Marlboro Adventure Team, in anul urmator, dar din cauza ca ajunsesem la o faza importanta a Camel Trophy acest lucru nu a fost posibil. Oricum, Marlboro Adventure Team nu se poate compara nici de departe cu aventura impinsa la extrem pe care am trait-o in 1998...”, povesteste Cristian Boureanu.

Setea de aventura impinsa la limitele supravietuirii, de competitie, de explorare a propriilor limite l-au indemnat pe acesta sa caute si in anii care au urmat competitiei challenge-uri pe masura. Cu toate acestea, tinarul deputat recunoaste ca “definitorii pentru exploratorul lumii moderne sint ambitia de a se rupe total de confortul oferit de tehnologia actuala si nevoia de adrenalina”.

In imparatia nisipurilor

Cu papucii prin desert

Incepind cu anul 1999, a inceput aventura initiata de ziaristii de la “Academia Catavencu” intitulata generic “Cu papucii prin desert”. Temerarii s-au aventurat in expeditii cu un caracter umanitar in inima saraca a Africii la bordul unor Dacii 4X4 si au reusit sa strabata anual peste 10.000 de kilometri, din care mai bine de 2.000 prin tinuturile neprielnice ale desertului Sahara.

Mesajul pentru care exploratorii s-au aventurat in acest tur de forta a fost unul umanitar, menit sa atraga atentia lumii intregi asupra saraciei lucii in care traieste populatia continentului negru. Stan Constantin a surprins pe retina aparatului de fotografiat momente, povesti de neuitat pentru niste oameni care au reusit sa aduca zimbetul pe chipurile chinuite ale saraciei.

Aventura teleobiectivului

Fotograful Stan Constantin a reusit sa “culeaga” imagini ce vin sa intregeasca tabloul unei lumi vitregite de foamete si seceta. “Am incercat de-a lungul perindarilor noastre prin desert sa surprind, ca fotograf, o lume total noua pentru mine.

Cred ca acesta a fost principalul motiv care m-a determinat sa plec, an de an, cu o singura exceptie, intr-o aventura umanitara cum a fost expeditia “Cu papucii prin desert””, sustine Stan Constantin.

Cu toate ca expeditia initiata de “Academia Catavencu” nu a fost un tur de forta impins la limitele rezistentei, acomodarea cu un mediu de viata extrem a creat mari probleme echipei inimosilor exploratori.

Evident ca n-au lipsit nici defectiunile de la masini sau problemele legate de conditiile primitive de campare, dar toate acestea nu au facut decit sa reconfirme daruirea unor oameni care plecasera de la casele lor pentru a readuce zimbetul pe chipurile vitregite de soarta.

Pe urmele lui Magellan

Doi romani, Catalina si Marius Albu, au reusit sa realizeze circumterra in trei ani, strabatind, pina in 2004, aproape toate marile si oceanele lumii. Acest succes se adauga celui din 1997, cind Marius Albu a devenit primul roman care a facut o calatorie in jurul lumii cu un iaht, de unul singur.

Sorin Drugan este primul roman care a traversat Marea Neagra pina la Batumi, fara escala, cu un velier. Acum are o alta dorinta, si anume de a calatori in jurul globului, dorinta care poate deveni realitate in septembrie, anul acesta. El vrea sa fie primul roman care va reusi sa faca circumterra fara escala. (Elena Stanescu)

Pasiunea lui Sorin Drugan pentru mare a aparut in ‘78 cind a vazut pentru prima data un iaht. Atunci s-a nascut in el dorinta de a naviga, dar nu oricum, ci cu ajutorul vintului, la bordul unei ambarcatiuni cu pinze.

“Ma simt prizonier pe uscat”

A inceput sa faca turism nautic pe Dunare si in Delta Dunarii, apoi pe Marea Neagra. Ulterior a pornit spre coasta Bulgariei: Varna, Nesebar, Burgas. In 1990, a facut o croaziera pina la Istanbul. Acum cinci ani, a plecat impreuna cu un prieten intr-o croaziera mai lunga, respectiv Marea Egee - Cap Sunio, linga Pireu, apoi in insulele grecesti. Apoi s-a decis sa-si cumpere propria ambarcatiune.

Astfel a aparut dorinta de a calatori singur. Anul trecut a realizat prima calatorie, fara echipaj, pe Marea Neagra, intreprinsa de un roman pina la Batumi (Georgia) si retur. Totul a durat doua saptamini.

Pregatirea pentru circumterra

Experienta Constanta - Batumi - Constanta i-a adus o invitatie din partea Guvernului Greciei de a participa la competitia organizata in preziua Olimpiadei, numita Odyssail. Calatoria din Grecia i-a amplificat lui Sorin Drugan dorinta de a face inconjurul lumii solitar. El considera aceasta experienta ca fiind o pregatire pentru marele pas.

“Am participat impreuna cu alte 50 de barci la competitie, la regate. Am fost trei echipaje romanesti... Am terminat, zic eu, pe un loc bun. Ne-am situat la jumatatea clasamentului”. Sorin Drugan considera ca cei 30 de ani petrecuti aproape in majoritate pe mare ii “asigura pregatirea necesara” si mai spune: “Ma bazez cel mai mult pe pregatirea psihologica”.

Anul acesta a parcurs trei luni singur pornind din Creta, apoi Venetia, Croatia, Corfu, Marea Egee, Dardanele, Marea Marmara, Constanta. Acest periplu a durat de pe 15 august pina pe 20 noiembrie. In 1999, cind a navigat trei zile pe Marea Neagra, l-a surprins o furtuna, pe care meteorologii au descris-o ca pe cea mai puternica din ultimii 40 de ani.

“Nu m-a incercat niciodata sentimentul de teama, de nesiguranta.”

Inconjurul lumii fara escala

Pentru circumterra, Sorin Drugan va urma Paralela 40, respectiv Oceanul Atlantic - Capul Bunei Sperante - Australia - Pacific - Capul Port si intoarcerea in Gran Canaria, locul oficial de unde se pleaca in astfel de calatorii. Increzator in fortele proprii, Sorin Drugan se pregateste pentru incercarea de a fi primul roman care face circumterra fara escala.

“Inconjurul lumii - este vorba de vreo 25.000 de mile marine - inseamna aproximativ un an. Circumterra este o parte austera, voi vedea 99a numai apa. Marele pericol este sa cazi din barca. Eu sint asigurat tot timpul cu un ham. Au existat cazuri cind s-a gasit barca, dar nu si navigatorul”. El afirma ca acum face acest lucru pentru performanta. “Nu ma gindesc la Cartea Recordurilor.

Vreau sa arat ca un roman poate sa faca o astfel de incercare.”

Aventura incheiata cu succes

Nascut in Onesti, Marius Albu a visat de mic sa calatoreasca. Visul de a naviga a devenit realitate in 1990, cind, din economiile sale, a reusit sa-si achizitioneze un iaht ponosit. “De fapt am cumparat doar barca unui iaht si un vraf de reviste”, spune Marius Albu.

Dupa ce primul pas a fost facut, a inceput lucrarile pentru amenajarea ambarcatiunii, care acum poarta numele de “Phoenix”. Au urmat patru ani de munca migaloasa si in 1994 a reusit sa plece in prima calatorie in jurul lumii, Marius Albu fiind primul roman care a realizat, de unul singur, inconjurul lumii cu un iaht. In 1994, el a plecat in prima calatorie.

Dupa trei ani, s-a intors in portul Constanta, dupa ce a strabatut Marea Neagra, Marea Marmara, Marea Mediterana, Ocenul Atlantic, Canalul Panama, Oceanul Pacific, Marile Timor si Java, Oceanul Indian si Marea Rosie.

In trei ani a muncit in diferite porturi din lume pentru a-si putea finanta expeditia. Marius Albu spune ca cel mai bine a fost platit in Caraibe, unde a primit 2.500 de dolari pe luna, la un santier de iahturi. Aici a stationat mai bine de un an. In cea de-a doua calatorie a fost insotit de Catalina, sotia sa.

Ea recunoaste ca au existat perioade dificile pe mare si ca de multe ori, in timpul furtunilor, s-a gindit ca nu va mai pune piciorul vreodata pe pamint. “Nici macar nu stiu sa inot”, marturiseste ea, dar in acelasi timp spune ca “daca e sa cazi in mare, in timpul unei furtuni, nu mai conteaza daca stii sau nu sa inoti”.

Catalina a parasit catedra de biologie pentru a-i fi alaturi sotului sau in al doilea periplu pe mare. In ciuda dificultatilor intilnite pe apa, ea povesteste ca au incintat-o in mod deosebit obiectivele turistice vizitate - de la piramide pina la insule exotice. In Golful Aden au avut surpriza sa se intilneasca cu pirati.

Marius Albu povesteste cum acestia i-au insotit pe distante de aproximativ zece mile, dupa care au renuntat.

Cel mai greu au suportat umiditatea si clima tropicala, insa peisajele superbe pe care Marius si Catalina le-au vazut in calatoria lor i-au facut sa uite de greutati. Pe 4 mai anul trecut s-au intors din ceea ce a fost aventura vietii lor. Insa amindoi spera ca nu va fi ultima, ei planuind sa faca o expeditie in padurea amazoniana si doresc sa fie primii romani care fac o astfel de calatorie.

Alexandra Diaconu, Bogdan Nicolai