de Mircea Mihaies

Jos labele de pe Eminescu!

de Mircea Mihaies     Cotidianul
Luni, 24 ianuarie 2005, 0:00


De-o vreme, dorm foarte prost. Fără indoială, imbătrinesc. Dar mai e ceva: mi-am făcut un rău obicei din a mă uita, seara tirziu, la televizor.

Cine-şi inchipuie că ştirile cu accidente, asasinate, bătăi in familie, incendii şi furturi sint inlocuite, cu cit te apropii de miezul nopţii, de emisiuni de inaltă simţire artistică se inşală. E drept, scapi de cuplul Zaharescu-Berecleanu, insă dai peste infatigabilul Dan Diaconescu.

Dacă primii işi păstrează o sobrietate demnă de invidiat chiar cind rostesc cele mai sinistre monstruozităţi, băiatul cărunt de la „OTV“ afişează un rinjet de satisfacţie tot mai amplu, pe măsură ce atrocităţile depăşesc limita grotescului.

Aşa s-a petrecut şi in seara de pomină a lui 15 ianuarie, cind un grup compact de invitaţi celebrau – vorba vine! – aniversarea lui Eminescu. Sigur, cu toţii il iubim pe marele poet, dar nu toţi simţim nevoia să ne lustruim pe noi, profitind, incă şi incă o dată, de nefericirea lui.

N-am inţeles mai nimic din propoziţiile rostogolite lent, căznit ale lui Eugen Simion: e limpede că preşedinţia Academiei l-a uzat peste măsură pe vioiul critic de altădată.

Singura idee care a ajuns la mine din poliloghia poticnită despre ce-a făcut şi ce-a dres Academia e că, in clipa de faţă, sub egidă simioniană, se publică nişte cărţi foarte elegante, dar atit de scumpe, incit nu şi le permite aproape nimeni.

Cu alte cuvinte, o instituţie bugetară, care are menirea să disemineze cultura in rindul maselor, rămine la nivelul elitei economice care, oricum, nu e interesată nici de manuscrisele lui Eminescu şi nici de foaia-tip „biblie“ pe care se tipăresc acestea.

După evaporarea misterioasă a dlui Simion, care, de bine, de rău, printre impleticiri şi şovăieli, măcar s-a păstrat in limitele raţiunii, platoul a fost invadat de-o echipă care, prin simpla ei prezenţă fizică, făcea să-ţi fugă somnul: un dublu Păunescu
(tatăl şi fiul — tatăl, aflu, profesor la o universitate, iar fiul, lector la aceeaşi universitate — c-aşa merg lucrurile in familia de format mare a bardului de la Birca!

Mă mir că fiica nu e şi ea asistent, iar soţia, faimoasa şoferiţă, conferenţiar!), apoi ricanantul Dan Zamfirescu, marele maestru naţional in materie de teorii ale conspiraţiei, intunecatul M. Ungheanu (fostul tartor al revistei protocroniste „Luceafărul“, apoi parlamentar de „Romania Mare“) şi, in chip de cireaşă pe tort,
N. Georgescu, autorul unor cărţi savant-şocante despre Eminescu.

Emisiunea a inceput, previzibil, cu atacuri la baionetă impotriva celor care nu-l iubesc pe Eminescu. Adică, tot felul de lifte, de vinduţi, de duşmani ai versului şi gindirii politice a „Luceafărului poeziei romaneşti“ şi, desigur, ai neamului romanesc.

Cum emisiunea cam lincezea, cum argumentele erau răsuflate rău de tot, cum Păunescu nu era in formă şi n-a recitat abundent, iar duşmanii nu se iveau, au inceput să ceară ajutoare intr-alte imnificării sterile.

Adicătelea, să vie imediat in studio Grigore Vieru, de unde va fi fiind el ascuns prin Bucureşti! Grigore n-a venit (sau, in orice caz, nu pin-am inceput eu să picotesc). In schimb, strategia laudelor deşănţate a virat spectaculos.

Cum „liftele“ se incăpăţinau să nu-l sune pe Diaconescu pentru a-i contrazice pe avocaţii neintrebaţi ai poetului, echipa a inceput, ea, să alunece intr-o denigrare, fără perdea, a poetului pe care păruseră că-l adoră:

că, de fapt, n-a fost o celebritate a vremii sale, că ziarul la care scria avea un tiraj de cinci pină la opt sute de exemplare, că era in permanente conflicte cu cei care-l plăteau, şefii partidului conservator, c-a fost internat cu forţa (sau pe merit, n-am inţeles prea bine) la spitalul de nebuni,

c-a avut (sau n-a avut — aici iar era neclar) sifilis, că o pisică i-a mincat creierul abandonat de medici pe pervazul morgăi şi alte delicateţuri din astea, de-ţi venea să-ţi verşi maţele.

Viteza cu care ororile ieşeau de deasupra cravatei strimbe a celui mai informat dintre invitaţi, ex-arhivarul N. Georgescu, avea ceva hipnotic, incit pină şi Păunescu (tatăl) amuţise, blocat intre admiraţie şi excitaţie.

Cit despre fiu, acesta comenta cu un surprinzător aplomb (se vede că textul ii plăcuse!) infamul catren al lui Macedonski...

Şi atunci, cum să nu dorm prost? Cum să nu-mi sară somnul cind aceiaşi şi aceiaşi „panglicari in ale ţării“ ajung să batjocorească demenţial, sub pretextul laudei, pe insuşi scriitorul de pe urma căruia mănincă o piine bună?

Rareori mi s-au părut mai bine plasate cuvintele eminesciene care vorbesc despre specialiştii in „veninoasele nimicuri“: „Quintesenţă de mizerii, de la creştet pină-n talpă...“


















32 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version