Alpha Bank a operat, vineri, cea mai ampla reducere din intregul sistem bancar romanesc la dobanzile variabile aplicate pentru creditele ipotecare in lei, coborand rata anuala cu opt puncte procentuale, de la 22% pe an la 14% pe an.

"Analizand tendinta de scadere a dobanzilor bancare, Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor din Alpha Bank a decis ca la creditele ipotecare, unde maturitatea merge pana la 25 de ani, trebuie sa facem o reducere substantiala a ratelor", a declarat, ieri, agentiei Mediafax, vicepresedintele bancii, Radu Ghetea.

Dupa aceasta scadere de opt puncte a dobanzilor, Alpha Bank are, de departe, cea mai mica rata variabila pentru creditele ipotecare din intreg sistemul bancar. La imprumuturile ipotecare si imobiliare in moneda nationala, majoritatea bancilor aplica o dobanda variabila de peste 20%.

Decizia Alpha Bank ar putea fi urmata de un val de modificari similare din partea celorlalte banci care joaca un rol important pe piata creditului ipotecar.