Aratam ieri ca, in functie de cum va solutiona Traian Basescu problemele legate de serviciile secrete, depinde, pana la urma, raportul care va fi stabilit intre palate. Dar si calitatea deciziilor de politica interna si externa ale Presedintiei si Guvernului.
Fiind prea multe servicii secrete, iar unele dintre ele avand atat atributii de spionaj intern, cat si atributii de spionaj extern, pentru cele doua institutii ale statului - dar, in primul rand, pentru presedinte - este vitala nu numai calitatea informatiilor, ci si natura lor sintetica.
Un sef de stat care ar primi zilnic sapte rapoarte - chiar daca acestea ar fi toate suficient de succinte - s-ar incurca, practic, in informatii. Care uneori se contrazic, alteori sunt complementare sau se suprapun.
Iar in Romania, asa cum s-a vazut, in fiecare ciclu prezidential sau guvernamental a existat nu numai riscul, ci si practica serviciilor speciale de a oferi beneficiarilor nu doar informatii corecte, dar si abureli sau chiar diversiuni frumos ambalate. Deja se poate constata ca lui Basescu ii sunt servite nu numai informatii, ci si intoxicari. Iar pe unele le inghite cu undita cu tot.
De aceea, nu de putine ori, au existat decizii gresite de politica interna si externa. Iar riscul cel mai mare pentru democratia neconsolidata din Romania este ca, fie si partial, in anumite momente, serviciile secrete sa preia conducerea. Ce solutii poate identifica Basescu?
Prima ar trebui sa nu mai lase loc nici unui semn de intrebare. Si nici celei mai mici ezitari politice. Civilii trebuie sa fie cei care conduc. Fara exceptie. Cel putin la primele trei nivele ale fiecarui serviciu special. Fac aceasta precizare pentru ca Basescu a avut cateva balbaieli legate de modul in care va desemna varfurile.
Dar, admitand ca se produc asemenea nominalizari - in consens cu angajamentele pe care Statul roman le-a luat in fata comunitatii internationale - problema tot nu se rezolva atat timp cat nu este desemnata o persoana, cu un statut lipsit de orice echivoc, in a carei responsabilitate sa cada aceasta comunitate de informatii.
Sa mai scoatem putin capul afara si sa vedem ce se intampla in alte state.
Pana la tragedia de la 11 septembrie - si chiar putin dupa - in mod traditional, in Statele Unite, seful CIA - spionajul extern - era practic seful comunitatii de informatii, deci dirija catre presedinte si informatiile FBI - spionajul intern. Iar Bush primea zilnic de la seful CIA o sinteza pe doua pagini.
Dupa 11 septembrie s-a renuntat la acest sistem, optandu-se pentru o formula - intr-un fel asemanatoare celei pe care a utilizat-o Iliescu - prin care o persoana desemnata din afara serviciilor sa raspunda de elaborarea sintezei zilnice.
Cu diferenta ca in SUA seful comunitatii de informatii avea rang de ministru - iar Bush este intr-un fel si prim-ministru - in timp ce la noi asemenea atributii erau preluate de institutia prezidentiala. Si nu in totalitate. Incercand sa aiba acces la informatii curate pentru a nu se lasa manipulat, Nastase, la randul lui, a facut eforturi pentru a incaleca serviciile subordonate unor ministere.
Si nu prea a reusit. Ceea ce a acutizat deseori tensiunile dintre palate.
Sa presupunem ca s-ar incerca adoptarea, in Romania, a solutiilor utilizate pana la 11 septembrie in Statele Unite. Iau acest exemplu american pentru ca SIE a fost reconstruit, practic, in timpul administratiei Constantinescu, aproape in totalitate dupa modelul CIA.
Numai ca este cu neputinta in Romania ca seful spionajului extern - care in orice tara normala este mai important decat spionajul intern - sa coordoneze comunitatea de informatii. Si, respectiv, sintezele zilnice oferite presedintelui si primului–ministru.
Daca SIE are dimensiuni acceptabile in raport cu obiectivele externe ale Romaniei, SRI continua, inertial, sa fie hiperdezvoltat in raport cu populatia. Cu cei 12 mii de angajati este practic de cateva ori mai numeros decat serviciul intern francez, Franta avand o populatie de 80 de milioane. Explicatia tine de istorie.
In Romania, decenii la rand, dusmanului intern i s-a acordat o mai mare importanta decat dusmanului extern, acestuia din urma gasindu-i-se un antidot colectiv prin Pactul de la Varsovia. Si, inertial, securitatea interna a ramas mai mare. In plus, serviciile de spionaj intern au un raport, intre personalul operativ si cel tehnic, disproportionat in favoarea celei de-a doua categorii.
Din aceste doua motive solutia americana - cea utilizata pana la 11 septembrie - nu ar putea fi implementata in Romania.
Pariul lui Basescu cu serviciile secrete este pentru moment greu de castigat. Daca nu cumva imposibil. Pentru ca, inainte de toate, se impune o reforma a serviciilor speciale. Aceasta nu poate veni, totusi, decat de sus in jos.
