Incepe procesul "Flota" cu Basescu ca principal inculpat

de     Cotidianul
Miercuri, 26 ianuarie 2005, 0:00


Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie incepe astăzi judecarea procesului „Flota“, unul dintre principalii inculpaţi in acest dosar fiind chiar preşedintele Traian Băsescu.

La termenul de azi, instanţa de judecată ar trebui să pună in discuţie problema statutului pe care Băsescu il va avea de acum inainte in acest proces, avind in vedere că in prezent funcţia de şef al statului ii conferă imunitate.

Pe de altă parte, Traian Băsescu a fost trimis in judecată de Parchetul Naţional Anticorupţie pe 10 august 2004, deci inainte de a deveni preşedinte, iar acuzaţiile ce i se aduc - abuz in serviciu in formă calificată, fals intelectual şi delapidare - se referă la fapte pe care Băsescu le-ar fi săvirşit in perioada in care era

ministru al Transporturilor. Renate Weber, consilier pe probleme juridice al preşedintelui, şi-a exprimat deja punctul de vedere, susţinind că Traian Băsescu nu poate fi judecat in dosarul „Flota“ atita vreme cit ocupă cea mai inaltă funcţie in stat.

Prevederile constituţionale cu privire la imunitatea preşedintelui sint insă destul de vagi, iar unii specialişti in drept sint de părere că această protecţie nu se poate aplica in cazul de faţă. Dilema urmează să fie „rezolvată“ de judecătorii instanţei supreme.



















176 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi