La fel ca pe vremuri, Ceausescu si-a sarbatorit ziua de nastere la televizor. Nostalgicii si nemultumitii s-au inghesuit in 385 si 41 si au venit sa-si aline frustrarile la o gura de interviu.
Care nu prindeau interviu, se multumeau cu coliva. Harmalaie, ode, tambalau si, culmea, pana si popa. Dupa ce au plecat televiziunile si fotografii, s-a terminat balciul.
La doua ore dupa ultima transmisiune in direct am plecat catre Ghencea Militar. Am coborat la capatul lui 41 si am intrebat pe cineva cum ajung la cimitir, la locul in care e ingropat Ceausescu.
"Esti nepot de-al lui?" M-a surprins intrebarea. De fapt, omul avea dreptate. Trebuie sa traiesti in trecut. Altfel, cine dracu' s-ar duce la mormantul lui Ceausescu, pe ploaie, la ora cinci dupa-masa?
Mihaita, spre exemplu, s-ar duce. Are 15 ani. A venit cu lumanari si pentru Nicolae, si pentru Elena. Il stie pe Ceausescu din poza mare pe care o tine tatal lui acasa, pe perete. Adrian Cioroianu spunea intr-un interviu ca oamenii care vin la nea Nicu au nevoie de stabilitate. Ca ar fi manati de inertia mitului.
Ce stie un pusti de 15 ani despre mitul intaiului cizmar al tarii? A citit undeva ca a fost un om bun, ca a construit Casa Poporului, a facut metrou' si Canalu' Dunare - Marea Neagra.
Nu-si aminteste unde a citit chestiile astea. Nici nu conteaza pentru el. Dupa cum nu-l intereseaza nici ca ploua. "Am venit sa-mi aduc asa, un ultim omagiu, desi pana acum n-am mai venit. Dar de-acu' incolo o sa vin in fiecare an, asa, ca o pasiune."
Un batran isi face cruce in fata mormantului. A fost profesor de romana. Ii multumeste lui Ceausescu pentru cei 5 ani de facultate in care nu a avut de platit. Plus ca a construit blocuri, locuinte. Spre deosebire de astia de azi, care construiesc blocuri. Vine in fiecare an. "Il plange lumea fara bani, necajita. Pai, cine sa-l planga, Patriciu?"
O doamna la cincizeci de ani sta pe o banca, pe alee. Imi explica avantajele regimului. Siguranta zilei de maine, atentie fata de oameni. Stomac plin vs. libertate? Stomac plin, clar. Libertatea nu tine de foame. "Facea lumea bancuri si atunci. Dar unii, ce-i drept, cam depaseau limita. Stii, tre' sa fie o limita!"
Doua femei in varsta aprind lumanari. Una da apoi cu tamaie in jurul mormantului. "Vadim i-a adus coroana, ca el e singurul care isi mai aduce aminte."
Atat a trebuit. Cealalta incepe sa planga. Era mai bine, asa si pe dincolo. Tineretul n-are sanse. Fata e in Spania. "Ce-i drept, e tot inginera, la o rezervatie naturala." Scoate din traista o chifla, si o intinde catre cea cu tamaia.
Apoi spre mine si Mihaita. Refuz politicos. Nu se lasa pana nu-mi da zece mii sa-mi iau un covrig. "Asa, de sufletu' lui, saracu'!"
Covrigi nu erau. De sufletu' lui, saracu', mi-am luat bilet la RATB.
