Bursa a scazut pentru a doua zi consecutiv

de     HotNews.ro
Joi, 27 ianuarie 2005, 0:00


Brokerii apreciaza ca in urmatoarele doua-trei saptamini actiunile cotate la Bursa de Valori Bucuresti sa inregistreze o scadere de circa 15%.

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat, ieri, pentru a doua zi consecutiv, o scadere la nivelul preturilor de tranzactionare, brokerii apreciind ca acesta este inceputul unor corectii.

"In perspectiva, este posibila o plafonare a preturilor, intr-un scenariu optimist, sau ar putea sa urmeze o perioada de doua trei saptamini in care preturile sa scada cu 10-15%", a declarat directorul KTD Invest, Iulian Panait. El a adaugat ca preturile au crescut prea mult si prea repede, situatie in care apare ca normala o perioada de scadere.

Reprezentantul KTD Invest a apreciat ca, probabil, oscilatiile preturilor nu vor fi caracterizate de miscari bruste, ci pe paliere, in functie de capitalurile care vor intra in perioda urmatoare. Un alt element cu influente asupra evolutiei pietei ar putea fi anuntarea rezultatelor financiare ale companiilor.

Ieri, cel mai tranzactionat emitent de la Bursa de Valori a fost Rompetrol Rafinare, pe fondul prezentarii unor rezultate financiare peste asteptari in 2004. Cu transferuri de 256,4 miliarde lei, Rompetrol a contribuit cu aproximativ 50% la valoarea totala a operatiunilor de la bursa.

Titlurile Rompetrol au facut nota discordanta fata de tendinta generala de scadere a pietei, fiind tranzactionate 228,7 milioane actiuni la un curs de 1.230 lei, in crestere cu 1,7%. In plus, cu titlurile companiei s-au derulat tranzactii in piata deal, in valoare de circa 153 miliarde lei.

Bursa de Valori Bucuresti a inchis sedinta de tranzactionare de ieri in scadere fata de marti, valoarea lichiditatii mentinindu-se la un nivel ridicat, de peste 500 milioane lei.



















32 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri