Astazi, la Santa Maria, California, incepe ceea ce se presupune a fi cel mai mediatizat proces din istorie in care este implicata o vedeta. Michael Jackson va fi judecat pentru mai multe capete de acuzare, printre care cele mai grave sunt cele de abuz sexual asupra unui minor si intoxicare a acestuia cu bauturi alcoolice, fapte ce ar fi fost savarsite la resedinta sa, Neverland.

Peste 1000 de reprezentanti ai mass-media au luat cu asalt micuta localitate californiana Santa Maria, unde azi incepe procesul megastarului muzicii pop Michael Jackson (46 de ani). Prima faza a procesului va debuta cu alegerea celor 12 jurati, vedeta fiind judecata in stare de libertate dupa ce a platit o cautiune de 3 milioane de dolari.

Judecatorul Rodney Melville a interzis prezenta oricarei camere de luat vederi sau fotograf in sala de judecata, nedorind sa transforme procesul intr-un spectacol mediatic asa cum s-a intamplat cu cel al fostului jucator de fotbal american si actor O.J. Simpson.

Din aceasta cauza, multe televiziuni incearca sa improvizeze solutii pentru a-si tine la curent publicul cu desfasurarea a ceea ce pare a fi cel mai mediatizat proces din istoria SUA in care este implicat un mare nume al show-biz-ului. Mai mult, canalul E!Entertainment a anuntat ca va angaja actori cu ajutorul carora va reda cat mai fidel discutiile din sala de judecata.

Necazurile megastarului au inceput in februarie 2003, o data cu difuzarea la BBC a unui documentar despre viata vedetei in care aceasta marturisea ca doarme cu copii in acelasi pat si ca nu i se pare nimic nefiresc in asta.

Mai tarziu, unul din copiii ce aparea alaturi de Michael in film, pe atunci in varsta de 13 ani si care il intalnise pe star in momentul in care urma un tratament contra cancerului, l-a acuzat pe Jackson ca a abuzat fizic si emotional de el si de fratele lui.

Politia a facut cateva descinderi la resedinta vedetei de unde a confiscat mai multe reviste, casete video si DVD-uri ce se vor regasi, se pare, printre dovezile acuzatoare la adresa lui Jackson. Pana acum, starul a respins categoric toate acuzatiile, pe care le-a catalogat drept "minciuni si inscenari", el pledand "nevinovat" la toate capetele de acuzare.

in 1993, artistul a mai fost acuzat de molestarea sexuala a unui minor, familia acestuia retragandu-si insa plangerea, conform presei americane, in schimbul a 20 milioane de dolari.