Schimbarea administratiei este, de regula in Romania, succedata si de schimbari la varf in serviciile secrete. Sub aspectul interesului national si respectiv al importantei secretului de stat, cele mai importante sunt serviciul de informatii intern (SRI), serviciul de informatii extern (SIE) si serviciul de informatii al armatei (DGIA).
Este, cred, oportun sa atac aceasta procedura a schimbarii dintr-o directie mai putin obisnuita. Si anume lasandu-i deocamdata deoparte pe viitorii sefi, sa vedem ce se intampla cu fostii sefi de servicii sau cu viitorii fosti sefi de servicii. In raport cu ceea ce denumim secret de stat. In istorie au existat doua abordari lipsite de echivoc.
Fie fostii sefi ai serviciilor de informatii au fost rasplatiti printr-o substantiala renta viagera sau printr-o sinecura, de obicei in diplomatie, sau au fost chiar ridicati in rang, ajungand inclusiv sefi ai statelor respective, fie in cazuri mai rare si in general in state nedemocratice, au fost pur si simplu suprimati.
Si intr-o situatie, cea a recompensei, si in cealalta, cu totul si cu totul dramatica, cea a suprimarii, decizia a fost luata dintr-o inalta ratiune de stat. Si anume cea de a preveni, intr-o forma sau alta, orice tentatie de a trada cele mai importante secrete ale statului respectiv la care fostul sef de serviciu a avut acces din plin.
Cea mai grava situatie este atunci cand nu este adoptata nici una dintre cele doua solutii. Si cand fostul sef de serviciu secret este pur si simplu abandonat. Lasat pe drumuri. Intr-o situatie financiara precara. Sau cand acesta intuieste, in functie inca fiind, ca poate ajunge intr-o asemenea stare, abandonat de stat, si atunci incearca, incalcand legea, sa obtina venituri pe alte cai.
Ceea ce pana la urma inseamna, in cel mai bun caz, coruptie la varf. In acest moment, in Romania nu exista o politica sau o procedura clara in raport cu viitorul sefilor de servicii secrete.
Cel mai longeviv conducator al unei asemenea organizatii a fost Virgil Magureanu. Cred ca nimeni nu ma poate acuza in vreun fel ca sunt tentat sa devin protectorul acestuia. Realitatea este insa ca Magureanu, dupa ce a avut acces la cele mai mari taine ale statului roman, a fost literalmente lasat la vatra. Pe drumuri.
Daca el isi poate cumva permite, in prezent, asa cum ar fi normal un trai decent - adica mult peste medie - atunci teoretic cel putin, sunt posibile trei scenarii: in timp ce se afla in functie, Magureanu a facut afaceri, ceea ce este si ilegal si periculos; dupa ce nu a mai fost director SRI a intrat in afaceri, tentatia de a utiliza in acest scop informatiile secrete pe care le detine fiind
uriasa; sau pur si simplu - repet, scenariul este doar ipotetic - Virgil Magureanu a vandut informatii strict secrete ale statului roman. In aceeasi situatie se afla Catalin Harnagea, fostul sef al Serviciului de Informatii Externe, debarcat in urma alegerilor din 2000.
Sau Dorin Marian care, in calitate de sef al Administratiei Prezidentiale sub Emil Constantinescu, a avut si el acces la informatii strict secrete, furnizate de toate serviciile.
Extinzand putin aceasta proiectie asupra tuturor persoanelor care au beneficiat de sinteze furnizate de serviciile secrete si de alte informatii de prim rang, vom spune ca sub aceasta incidenta si sub semnul scenariilor mai sus amintite, pot fi plasati si fostii sefi de guverne care in prezent nu au nici o ocupatie de natura sa le asigure o viata confortabila.
Ma gandesc la Victor Ciorbea si la Radu Vasile. In alte situatii, cum a fost dupa 1996 cazul lui Talpes, numit ambasador, sau dupa 2000, Costin Georgescu - fostul sef SRI - numit tot ambasador, s-au gasit solutii rezonabile.
Faptul ca Romania este membru NATO, nu ne scuteste de asumarea unor obligatii si responsabilitati majore in ceea ce priveste comunitatea de informatii.
Sa ne imaginam ca, in momentul in care vom avea baze americane in Romania, raspunderea autoritatilor de la Bucuresti, in eventualitatea unor atacuri teroriste, va deveni esentiala sub aspectul prevenirii ori contracararii acestora in faza de debut. In acest context, protejarea informatiilor e vitala. Iar scurgerea de informatii secrete poate deveni fatala.
Un sef de serviciu secret, care stie ca poate fi lasat pe drumuri dupa alegeri sau care deja se gaseste in aceasta situatie, devine extrem de vulnerabil. In ciuda legii care il poate sanctiona. Exemple de acest fel sunt nenumarate.
Dilema din titlul acestui editorial nu poate fi solutionata decat in masura in care politicienii acestei tari inteleg ca singura solutie rezonabila este legiferarea unui sistem - asemanator celui aplicat sefilor de state - prin care sa i se acorde protectie financiara pe tot parcursul vietii unui sef de serviciu secret sau altor persoane care au avut acces la informatii vitale, pentru siguranta
nationala. In acest fel ar creste si calitatea acestor persoane, existand mai multi amatori in preluarea unor asemenea responsabilitati. Evident, solutia suprimarii trebuie exclusa.
