Ministrul educatiei, Mircea Miclea, intentioneaza sa prelungeasca durata invatamantului obligatoriu de la 10 la 12 ani. Intr-o emisiune a TVR Cluj, ministrul a spus ca drumul spre clasa a XII-a va fi mai complicat, astfel ca inca din clasa a VI-a vor fi introduse teste nationale anuale asemanatoare celor de capacitate la cateva materii de mare importanta.

In functie de rezultatele obtinute la aceste teste, elevii vor beneficia de o mai buna orientare spre viitoarele lor cariere, iar scolile vor fi ierarhizate, cele cu performante urmand sa primeasca mai multi bani decat cele cu rezultate slabe.