Ministrii Guvernului Romaniei si expertii FMI nu reusesc sa se inteleaga in aceeasi limba.

Nici macar la propriu, avand in vedere ca straveziul ministru al Finantelor, Ionut Popescu, are nevoie de un translator specializat pentru limba engleza pentru a incerca sa le tina piept expertilor Fondului in probleme care ii privesc pe toti romanii: scumpiri peste scumpiri la gaze, curent electric sau benzina si motorina, cresteri de impozite si taxe, strangerea curelei la salariile

bugetarilor, intarzierea recalcularii pensiilor, precum si la concedieri colective sau diminuarea cheltuielilor pentru sanatate, invatamant, agricultura s.a.m.d.

Intr-o astfel de negociere la sange nu-ti poti permite sa incerci sa-i convingi pe dogmaticii experti ai FMI-ului dand din maini pana obosesti, mai ales cand vii cu un set de masuri fiscale de mare impact, pe care trebuie sa le explici pana la virgula.

N-a fost usor nici pentru fostul ministru al Finantelor, care negocia piept in piept, fara nici un translator, cu cerberii Fondului, chiar daca faptul ca s-a invartit vreo patru ani prin America printre astfel de personaje constituie fara indoiala un avantaj.

Ca ti se mai impleticeste limba incercand sa rostesti in engleza expresii ca "deflatorul de PIB" sau "deficit cvasifiscal" si ai nevoie de un translator sa te scuteasca de chinuri n-ar fi mare problema, tragedia apare cand cele doua parti nu reusesc sa se inteleaga in limbajul cifrelor. Pentru ca, in definitiv, despre cifre este vorba. Guvernul nu poate scoate din joben 50.

000 de miliarde lei, bani care nu ies la socoteala. Asa ca trebuie sa mareasca accizele, mai mult si mai devreme decat era prevazut. De asemenea, dincolo de socializarile la munte sau la mare cu varfurile Guvernului, "cyborgii" Fondului stiu una si buna: nu putem cheltui mai mult decat ne tine buzunarul, adica decat producem.

Mai mult, pentru ca fostul guvern a crescut diferentiat lefurile, actualul Executiv se simte obligat sa le mareasca salariile si categoriilor profesionale care au ramas cu buza umflata. Asta inseamna cheltuieli in plus. La fel ca si cele aproximativ 7.500 de miliarde de lei necesare pentru recalcularea pensiilor.

Cabinetul Tariceanu si-a facut o promisiune de onoare din a restabili principiul "la conditii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul pensionarii". Este un act de reparatie morala pentru cei care au iesit acum 20 de ani la pensie, dar care primesc pensii injumatatite fata de cei care s-au pensionat mai de curand, chiar daca au muncit la fel.

Numai ca expertii FMI nu sunt sensibili la astfel de argumente, ei gandesc la rece si intreaba apasat: de unde luati banii? Mai bine lasati plata pensiilor recalculate pentru 2006! O astfel de sugestie ar fi putut fi acceptata de Guvern daca nu ar crea imaginea unei slabiciuni politice.

Principalele partide se zvarcolesc acum in lupte intestine si numai atingerea unor obiective pe care le-au anuntat impreuna in campanie ar putea tine pe roate caruta guvernamentala. Iar finalizarea recalcularii pensiilor este un astfel de obiectiv. Si, in pofida opozitiei FMI, Cabinetul Tariceanu a aprobat prima etapa a recalcularii, de care vor beneficia, din martie, peste 200.000 de pensionari.

Totusi, de undeva vor trebui gasite sumele care sa compenseze aceste cheltuieli. Numai ca, din pacate, nici cei aflati de aceeasi parte a baricadei nu par a vorbi aceeasi limba. De asta data romaneste. Fondul a cerut, inclusiv public, majorarea TVA. O taxa pe care o platim de la paine pana la cele mai scumpe marfuri si servicii.

Chiar daca premierul Tariceanu a declarat ferm ca nici nu se pune problema de crestere a acestei taxe, ministrul Finantelor si-a dat cu parerea ca nu ar fi totusi un pret prea mare pentru societatea romaneasca pentru a se ajunge la un acord.

Aceste "desincronizari" dau impresia ca membrii Guvernului nu s-au pus ei insisi de acord in ceea ce trebuie facut, daramite sa-i mai convinga si pe expertii Fondului. Ca sa nu mai aducem aminte si de "cearta impozitului pe dividende", unde ministri si parlamentari laolalta isi exprimau public parerile contradictorii.

E adevarat ca lucrurile nu sunt deloc simple, si atunci, prea devreme totusi, se invoca "greaua mostenire" a predecesorilor. Mai ceva decat un microbist inveterat, vicepremierul Videanu a inceput sa descopere goluri dupa goluri. Lasate in buget de fosta putere. Pe langa golul de venituri asumat ca urmare a relaxarii fiscale (vreo 32.

000 de miliarde de lei), Videanu a mai descoperit un gol de vreo 10.000 de miliarde lei ca urmare a unor cresteri salariale "nebugetate", un alt gol de vreo 7.000 de miliarde de lei la veniturile din accize si ca "deficitul de cont curent este mult mai mare decat anuntase fosta guvernare". Acum, nici nu mai conteaza de unde provin cu adevarat acest goluri.

Ele trebuie umplute, cum-necum, iar deficitele trebuie micsorate. Altfel, revenirea la o inflatie de 10-11%, estimata de FMI, nu mai pare un cosmar atat de indepartat cum am crezut. Daca se va intampla acest lucru, avantajele cotei unice de impozitare pentru veniturile romanilor si pentru profiturile firmelor se vor pierde ca nisipul printre degete.

In aceste conditii, Guvernul trebuie sa priveasca realist situatia si sa le explice romanilor, satui de atatia ani de sacrificii, ca nici acest an nu va fi prea grozav. Sa incerce sa gaseasca solutii, in loc sa identifice probleme. Sa o lase mai moale cu declaratii de tipul "nu ne da noua sfaturi FMI-ul".

Ar fi ideal sa nu mai avem nici o treaba cu FMI, dar, fara o intelegere cu "ochiul financiar" al Uniunii Europene, riscam sa ramanem pe peron uitandu-ne cum bulgarii si poate chiar croatii ne vor face cu mana din trenul de Bruxelles.

Iar romanii vor trebui, pentru cel putin inca un an de zile din 2007 incolo, sa se multumeasca cu o integrare cat mai buna doar in plantatiile de capsuni si portocale sau pe santierele din tarile UE.