Marina americana va lansa la apa, saptamina aceasta, cea mai rapida nava militara din lume, o constructie revolutionara care foloseste una din principalele caracteristici ale unui catamaran - carena dubla, aplicata insa la dimensiuni fara precedent.

X-Craft Sea Fighter impresioneaza prin aspect, dar mai ales prin capacitatile sale iesite din comun, avind abilitatea de a opera in ape de mica adincime si in conditii extreme, printre mine plutitoare sau mici ambarcatiuni pilotate de teroristi sinucigasi.

Nava se deplaseaza cu o viteza maxima de 91 de kilometri pe ora, in conditii meteorologice normale, si cu maximum 74 de kilometri pe ora pe mare agitata, cu valuri de pina la 6 de metri.

Nava este dotata cu o rampa de pe care se pot lansa la apa ambarcatiuni cu echipe operationale SEAL, comandourile speciale ale Marinei, dar si diverse vehicule, toate operatiunile fiind facute “din mers”, fara ca nava sa fie oprita. Proiectul a costat 80 de milioane de dolari, fiind realizat in decurs de cinci ani de compania Titan Corp. Sea Fighter va avea un echipaj redus, de 26 de membri.

Nava va fi lansata la apa miercuri, urmind ca dupa teste, sa fie preluata pe data de 30 aprilie de Marina americana.