Executivul a imputernicit Ministerul Economiei, sa semneze contractele de privatizare a societatilor Electrica Moldova si Electrica Oltenia cu firmele E.ON - Germania si CEZ Cehia, in termen de 10 zile de la intrarea in vigoare a hotararii.

Cele doua firme au fost lansate la privatizare in luna aprilie a anului trecut.

Statul va vinde direct companiei germane E.ON un pachet de 24,62 la suta din capitalul social al Electrica Moldova, reprezentand 10.174.004 actiuni, urmand ca participatia firmei germane sa creasca pana la 51 la suta in urma unei majorari de capital, prin subscrierea si emiterea a 22.255.634 actiuni nou-emise.

Pentru Electrica Oltenia, statul va vinde direct firmei CEZ Cehia un pachet de 24,62 la suta din capitalul social, aproximativ 11.445.150 actiuni, urmand ca participatia cumparatorului sa creasca pana la 51 la suta in urma unei majorari de capital, prin subscrierea si emiterea a 25.036.265 actiuni nou-emise.

Filiala Electrica Oltenia este cea mai mare societate de distributie si furnizare a energiei electrice din cele opt unitati detinute de compania Electrica.

Electrica Oltenia deserveste judetele Arges, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinti, Teleorman si Valcea, prin sapte sucursale teritoriale.

Electrica Moldova furnizeaza electricitate consumatorilor din judetele Suceava, Iasi, Botosani, Bacau, Vaslui si Neamt prin intermediul a sase filiale de distributie.