Procedand la verificarea modului in care

parlamentarii respecta legislatia prin care sunt obligati sa isi

actualizeze declaratiile de avere la incheierea mandatului sau la

incetarea activitatii, Institutul pentru Politici Publice (IPP) constata

ca nerespectarea legii in randurile legiuitorilor nostri atinge un nivel

inacceptabil.

Dat fiind ca neactualizarea declaratiilor de avere in termen de 15 zile

de la incetarea activitatii conduce la declansarea din oficiu a

procedurii de control, IPP urmeaza sa sesizeze in cursul zilei de luni 7

februarie 2004 aceasta situatie Comisiei speciale de control al averilor

inaltilor demnitari, care functioneaza pe langa Inalta Curte de Casatie

si Justitie si care va trebui sa declanseze din oficiu procedura de

control, asa cum prevede Legea anticoruptie nr. 161/2003.

Decizia IPP privind sesizarea Comisiei de control a venit in urma unei

activitati de monitorizare a modului in care parlamentarii din fosta si

actuala legislatura s-au conformat acestor prevederi legale.

Documentarea a fost realizata printr-o serie de solicitari de informatii

de interes public si verificari ale paginilor de internet ale celor doua

camere. Astfel, un sfert dintre parlamentarii romani se afla in

situatia de a fi supusi procedurii de control al averii, prevazuta de

lege. O situatie detaliata a parlamentarilor aflati in aceasta situatie

este anexata.

Institutul pentru Politici Publice va urmari indeaproape modul in care

Comisia speciala de control isi va face datoria prevazuta de lege, cu

atat mai mult cu cat, pana in prezent, nu a existat un precedent de

declansare a procedurii de control al averilor demnitarilor in Romania.

Impunerea unui asemenea precedent ar reprezenta, in opinia IPP, un

semnal clar dat de Justitia din Romania in directia unei independente

reale si nu doar formale, precum si in sensul asumarii unui rol

substantial in lupta impotriva coruptiei.

***

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati coordonatorul de

proiect Adrian Moraru la tel/fax 314 1542