Adrian Romcescu a venit la emisiunea lui Catalin Maruta „Tonomatul dP2“ sa-si aduca ultimul CD azvirlit pe piata: „Este dedicat celor 30 de ani de muzica pe care i-am facut. E un disc jubiliar“, a spus compozitorul, care habar n-avea ca „jubileu“ inseamna aniversare de 50 de ani. Nu l-a corectat nimeni.

Nici Maruta, nici Alexandra Ungureanu si nici chiar Andrei Partos, ocupati sa se balangane cu scaunele si sa-si ia unul altuia vorba din gura.

*****

Matinalul de pe TVRM este dotat cu un baiat care vorbeste mult si destul de bine si cu o fata care nu vorbeste deloc, dar se hlizeste incontinuu. Prezentatorul deraiaza de la o stire aparuta in presa si ajunge la niste comparatii cumplite intre Romania si America. Aflam ca laptele si carnea sint mai ieftine in Statele Unite decit in tarisoara noastra de balada.

Mai aflam ca o casa frumoasa, cu vreo sapte camere, undeva intr-o zona curatica pe linga Chicago, costa aproximativ 250.000 de dolari.

La noi, daca esti cuminte, pentru 250.000 de dolari iti dam un apartament la bloc in Centrul Civic“, conchide baiatul de la TVRM si propune un exercitiu de relaxare. Sa fredonam la unison cu cei de la Vama Veche piesa „Hai sa emigram...“. Colega lui ridea ca tuta, dar discutia era trista, trista de tot.

*****

Sa vorbim despre divort! De ce divorteaza oamenii si, daca tot divorteaza, de ce se mai casatoresc? Stiu eu, stiu eu! - au zis intr-un glas Laura Andresan si Bebe Mihaescu. Si eu, si eu! - au sarit Ovidiu Uscat, Constantin Trofin si Eva. Si s-au batut nebunii la gura lor, in timp ce se intelegeau ca fratii si au cazut de-acord ca numai sexul este de vina pentru toate.

Stiau tot: despre performante erotice, despre ejaculari controlate, despre sexul de dimineata (foarte bun pentru barbati si neagreat de femei), despre meteahna barbatilor, care nu pot sta nici o zi fara sex, despre femeile care sint „ca apa“, trebuie incalzite incet, altfel nu faci nimic cu ele.

Laura Andresan a facut trimiteri la emisiunea lui Cristian Andrei, care-ti spune ce sa faci, daca nu stii sau daca ai uitat. Bebe avea un colt impotriva doctorului si a inginat-o pe Andresan: „Noua-cinci-noua-cinci, buzisoarele le lingi“. Mie mi-a placut foarte mult emisiunea si mi-e ciuda ca membrii CNA precis au ratat-o! Nu se uita ei la tv de la ora 8.00!

*****

Pentru ca se mai ostoise viscolul, jurnalele de stiri I-au multumit lui Dumnezeu ca a cistigat cineva premiul cel mare la 6 din 49.

Si da-i comentarii: cine o fi cistigat, da’ cum o fi facut, da’ cit o fi dat pe bilet, o fi numai un cistigator, or fi mai multi, da’ ce-or face cu-atitia bani? La Antena 1, si-a dat cu parerea un numerolog: „Cistigatorul este un om prefacut, sensibil, diplomat, incearca sa-si gaseasca echilibrul, s-ar putea sa fie timid, mai retras“.

Cred ca asta e portretul casieritei de la agentia cu pricina, pentru ca foarte multi jucatori aleg bilete gata completate! De casierita, cum va spuneam…