Tariceanu si-a ridicat profesorii in cap

de     HotNews.ro
Miercuri, 9 februarie 2005, 0:00


Dupa ce a vorbit de impozitarea meditatiilor, Guvernul se gindeste la marirea normelor profesorilor, considerate "prea lejere". El a spus raspicat profesorilor sa nu mai ceara alte mariri de salarii pentru ca au fost acordate anul trecut. Sindicatele din invatamint ameninta cu o greva generala.

Dupa ce a afirmat ca meditatiile vor trebui impozitate, pentru a reduce evaziunea fiscala, premierul Calin Popescu Tariceanu a recidivat in tensiunile cu profesorii.

Premierul a afirmat intr-o emisiune televizata, ca, desi profesorii primesc mai putini bani decit merita, nu trebuie uitat ca veniturile lor au fost majorate in 2004 si ca, in educatie, trebuie vorbit si despre reforma si norme didactice, nu doar despre salarii.

Profesorii sint singura categorie bugetara care nu va beneficia de maririle de salarii de din prima jumatate a anului de 12%.

Tariceanu sustine ca, anul trecut, angajatii din invatamint au primit majorari salariale "care au totalizat 38%", in primavara si la sfirsitul anului, deci cererile acestora ar fi nefondate. Din acest punct de vedere, intelegerile fostului Guvern au fost respectate "cu virf si indesat, poate si din cauza ca era vorba de un an electoral", a adaugat primul-ministru.

Premierul a spus ca stie ca personalul din invatamint nu are salariile pe care le merita - amintind ca si el a fost cadru didactic - dar spune ca, in educatie, trebuie vorbit "nu numai de salarizare, ci si de o reforma a sistemului", ci si de normele din invatamint. "Sa vedem daca nu cumva normele acestea sint extrem de lejere", a mai spus premierul.

Sindicatele: "Sintem singurii sacrificati"

Lideri ai sindicatelor din invatamint reproseaza premierului Calin Popescu Tariceanu ca a uitat promisiunile electorale facute angajatilor din invatamint, avind in vedere declaratiile privind nivelul normelor didactice si al salariilor pentru angajatii din domeniu. "Acum cadrele didactice constata ca sint singurii bugetari pe care Guvernul Tariceanu ii supune unei curbe de sacrificiu.

Vorbeste despre impozitarea banilor primiti de profesori din meditatii, i-a omis pe angajatii din educatie la acordarea indexarii, iar acum vorbeste despre nivelul normei didactice. Asa ceva nu s-a intimplat din perioada interbelica", a declarat agentiei Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI).

Cornea a aratat ca norma didactica din celelalte tari europene este egala cu cea din Romania. Mai exact, norma de predare in invatamintul preuniversitar este de 16 ore si 18 ore, iar pentru maistrii instructori de 24 de ore. Acesteia i se adauga insa alte activitati, astfel ca norma didactica ajunge la 40 de ore pe saptamina, pentru un cadru didactic.

Liderul FSLI apreciaza ca nu este posibil ca, sacrificind 400.000 de angajati din invatamint, sa fie acoperit deficitul bugetar determinat de masuri care nu au legatura cu educatia.

Una din federatiile din invatamint - FSLI - a anuntat ca a decis sa intre in greva generala daca, in termen de o luna, nu incep negocierile privind majorarea salariilor pentru angajatii din educatie.



















50 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri