de Traian Ungureanu

Restul e tacere

de     Romania Libera
Miercuri, 9 februarie 2005, 0:00


Mai intai, Traian Basescu a ucis limba de lemn. Radu Timofte ar trebui sa stie: acesta a fost singurul atentat la nivel de stat semnalat in ultimele luni. Traian Basescu nu a fost tinta, ci autorul lui. Arma verbala i-a adus lui Basescu victoria pregatitoare. El a fost ales presedinte. Ce urmeaza? Conform declaratiilor noului presedinte, demolarea edificiului cladit de PSD in interiorul statului.

Acest lucru e, desigur, cunoscut persoanelor avantajate de vechiul sistem. Ele lucreaza deja din plin la modificarea imaginii presedintelui. Scopul e portretul unui om de stat prapastios si nestatornic. Insotit de cuvintele "V-am spus ca nu puteti avea incredere in el", acest portret va mijloci o stare de spirit care va mijloci, la randul ei, revenirea vechiului sistem. Situatia nu e noua.

Ea a mai fost pusa in scena o data, cu aceeasi tehnica si de aceiasi actori, imediat dupa alegerile din 1996. Asa a fost provocat naufragiul administratiei conduse de Conventia Democrata. Jocul e simplu: adversari politici, declarati si mai ales nedeclarati, declanseaza dezordini interne. PNL si PD au fost incendiate, din interior, dupa doar cateva saptamani de guvernare.

Pasul urmator: editorialistii preiau detaliile si le amplifica pana la dimensiunile unei apocalipse politice. Problema administratiei Basescu e ca operatiunea decurge cu sprijinul involuntar al presedintelui. Acest lucru e posibil pentru ca Traian Basescu nu si-a pus arma verbala in regim de conservare imediat dupa instalarea la Cotroceni.
Timpul si autoritatea presedintelui au fost tinute in loc, rand pe rand, de Valentin Nicolau, dar si de Lavinia Sandru. Primul e omul care promite protectie Televiziunii publice dupa ce a pocit-o cu mana lui. Dra Sandru e doar un personaj secundar in PD. De aici pericolul.

Ce e demn de atentia presedintelui? Negocierile cu FMI-ul sau reprosurile care insotesc partajul de Cozmin Gusa? Dedicandu-se din inima fiecarui conflict, Traian Basescu a dat asigurari ca e un presedinte a carui atentie poate fi inchiriata de provocatorii harnici. Riscul e ca, in vacarmul general, temele mari, inclusiv stalpii sistemului de stat construit de PSD, sa treaca pe planul doi.

Pe asta conteaza deja adversarii politici si de presa ai presedintelui. Ei ii vor livra zilnic teme de hartuiala, bizuindu-se pe reflexele unui presedinte care nu poate trece pe langa o tinta fara sa descarce maximum de munitie. Or, adevaratele incercari ale administratiei Basescu-Tariceanu abia vin.
Termenele ce decurg din intelegeri semnate (de PSD) cu Uniunea Europeana si FMI sunt neobisnuit de dure. Scumpirea energiei, restrangerea personalului minier si batalia pentru pensii vor vatama serios popularitatea noii administratii. Presedintele Basescu a avertizat din timp: un tsunami economico-financiar va "vizita" Romania.

Presedintele trebuie sa se prezinte bine pregatit in fata acestor teste. El va avea nevoie tocmai de greutatea cuvantului care se subtiaza acum, in hartuiala alimentata fara preget de adversarii sai.
Presedinele Basescu se afla inca intr-o pozitie foarte buna. El si-a anuntat clar obiectivele si se bucura de un sprijin popular masiv. El a fixat un termen (ingaduitor) de sase luni institutiilor care ar trebui sa presare napalm pe coruptie (dupa ce au pompat-o cu vitamine patru ani).

El s-a declarat decis sa ii disloce, prin schimbarea legii, pe magistratii care se ascund folosind prevederile ei actuale. E o agenda revolutionara. Impotriva ei s-a pus in miscare o riposta, pur si simplu, reactionara. Ea se bazeaza pe tehnica ipocrita a legalitatii invocate de dusmanii ei cei mai distinsi. Operatiunea poate fi zadarnicita.

Presedintele trebuie doar sa-si calculeze mutarile si sa le execute la timp. Iar pentru asta e nevoie de liniste in sala de sah.















18 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi