Dupa ce la tribunal a recunoscut ca a luat 3.000 de euro de la Oana Petrovschi, antrenorul Octavian Belu a venit in fata procurorilor cu precizarea ca banii au fost folositi pentru cumpararea de „fese sau aparate de masurat tensiunea“.

Octavian Belu si Oana Petrovschi au raspuns, joi seara, intrebarilor procurorilor de la Parchetul de pe linga Tribunalul Bucuresti. Acestia s-au sesizat din oficiu dupa ce tehnicianul a recunoscut ca a primit 3.000 de euro de la fosta sa eleva Oana Petrovschi.

Spre deosebire de audierea din instanta, antrenorul Octavian Belu a dezvaluit si destinatia sumelor de bani: „Din acesti bani am cumparat fese, aparate de masurat tensiunea si alte lucruri de care aveau nevoie chiar sportivele“.

Cu doar o saptamina in urma, avocatul Federatiei Romane de Gimnastica, Nicolae Cladoveanu, ii oferise antrenorului, in cadrul unei conferinte de presa, solutia de a scapa de acuzatia de luare de mita: „Va fi greu de dovedit ca banii luati au fost folositi in interes personal. Belu ar putea spune ca a folosit banii pentru diverse cheltuieli aditionale in timpul participarii la concursuri“.

Belu si-a asumat intreaga vina

Tehnicianul a refuzat sa raspunda atunci cind a fost intrebat direct daca a mai luat bani si de la alte gimnaste, „chiar daca pe parcursul audierii a folosit frecvent pluralul «sportive»“, a declarat avocata Oanei Petrovschi, Dana Pavelescu. Din spirit de colegialitate, Octavian Belu a luat toata vina asupra lui, negind ca ar fi impartit banii cu ceilalti antrenori de la lotul olimpic.

Si-a schimbat avocatul

Daca in procesul cu Oana Petrovschi a fost reprezentat de doi avocati tineri, pentru audierea de la Parchet, Octavian Belu a apelat la un aparator de renume: Marian Nazat. Acesta i-a fost recomandat de fostul presedinte al COR, Ion Tiriac.

De altfel, fostul procuror este si aparatorul lui Ion Alexandru Tiriac in procesul in care acesta este acuzat de trafic, consum si punerea la dispozitie a locuintei pentru consumul de droguri.

Verdict final la IML

La solicitarea avocatilor partii adverse, Oana Petrovschi s-a prezentat ieri la Institutul de Medicina Legala „Mina Minovici“, pentru un control amanuntit.

„Pentru ca nu au aparate de specialitate, medicii de la IML m-au trimis la alte clinici pentru unele analize. IML va da verdictul final pe baza rezultatelor“, a declarat avocata Dana Pavelescu. •

Dosarul medical al Oanei este in Ungaria

Drama prin care trece fosta vicecampioana mondiala la paralele nu a lasat lumea indiferenta. Unul dintre cei care s-au oferit sa o ajute pe Oana Petrovschi este patronul echipei de hochei pe gheata SC Miercurea Ciuc. „Vreau sa o ajut pe Oana si, indirect, pe cei doi antrenori cu care sint prieten. Am trimis dosarul medical al fetei la o clinica particulara din Budapesta.

Pe 15 voi merge acolo si voi afla ce au hotarit. Mai multi oameni bogati din Ungaria s-au aratat interesati sa o ajute pe Petrovschi“, a declarat Janos Kurko.

In ceea ce priveste oferta ARDAF de a plati costul operatiei, avocata fostei gimnaste, Dana Pavelescu, este sceptica: „Termenii unei asemenea conventii sint cel putin dubiosi, in conditiile in care s-a propus ca banii sa fie dati dupa efectuarea operatiei. Ni s-a propus sa prezentam deconturile dupa efectuarea operatiei, sa le analizeze si sa vada daca ne dau banii“.