“Traian Basescu a incheiat luna de miere pe care a petrecut-o cu cea mai mare parte a presei. Ca sa fie mai clara optiunea sa, a decis ca a sosit momentul ca ziaristii sa fie dati jos din avion”. Aceste fraze au fost scrise de un ziarist, intr-o gazeta, intr-o zi. Nu are importanta nici de cine, nici unde, nici cind.
Pentru ca acelasi mesaj, ambalat in diverse culori de hirtie creponata, putea fi regasit, in ziua respectiva, in mai multe ziare din Romania.
Pe la inceputul anilor ‘90, presa de sport de la noi era bolnava de “sindromul sacoselor”. O intreaga generatie de cronicari, trecuta binisor de virsta pensionarii, se hranea din bunavointa complice a cluburilor. De la Bistrita, venerabilii gazetari se intorceau cu o jumatate de porc, riscind grave hernii cind tirau papornitele de la gara pina acasa.
Piatra Neamt era destinatia favorita a celor cu probleme de colesterol: gazdele moldave isi dadusera doctoratul in specialitati de pui. In fine, Galatiul era raiul adeptilor dictonului “Nici o masa fara peste!”.
Pe masura ce venerabilii gazetari capitulau biologic, unul cite unul, locul lor era luat de tineri. Doar ca si acei tineri erau atinsi, in scurt timp, de acelasi devastator “sindrom al sacoselor”. Visul lor nu mai era sa scrie o cronica la Dinamo-Steaua, ci sa prinda o deplasare la Bistrita, Piatra Neamt sau Galati.
Citeva kile de carne si un bilet de tren strecurat in palma, tocmai bun pentru a fi decontat la casieria ziarului, faceau minuni. Golurile din ofsaiduri de doi metri deveneau valabile, arbitrii hoti primeau calificative de la “bine” in sus, iar blaturile ordinare erau descrise drept “meciuri aprig disputate”.
Cercul vicios a fost spart de o mina de nebuni de la “Evenimentul zilei”, prin
‘93-’94. Lanturile minciunii au inceput sa se rupa. Si au cedat definitiv in 1997, cind in batalia pentru adevar a mai aparut un luptator tenace: “ProSport”. In scurt timp au incetat si “protocoalele” de tip medieval, patentate la Bistrita, Piatra Neamt si Galati. Iar din avionul echipei nationale de fotbal au inceput sa dispara ziaristii luati “pe ochi frumosi”.
S-a ajuns la metoda civilizata ca orice ziar sa achite integral costurile pentru deplasarea reporterilor sai.
In politica, lucrurile n-au evoluat nici macar un centimetru. Presedintii si prim-ministrii s-au tot schimbat, dar obiceiurile au ramas aceleasi. In avioanele lor au fost pastrate mereu citeva locuri libere pentru gazetari. De regula, mai ales in epoca Ion Iliescu-Adrian Nastase, pentru cei de curte. Selectia n-a fost facuta niciodata dupa audienta sau tiraj.
Un Horia Alexandrescu (ziaristul fara cititori) ori un Octavian Andronic (gazetarul fara gazeta) si-au gasit mereu loc printre pasagerii pentru Washington, Hong Kong sau Insula Pastelui.
Insa problema nu este atit cine urca in avionul prezidential, ci de ce sa mearga gratis?! Ziarele sint afaceri, iar orice afacere presupune si cheltuieli.
Daca o gazeta vrea sa aiba corespondente de peste mari si tari, foarte bine, sa plateasca! De ce sa se plimbe alde Alexandrescu, Andronic sau oricare altul pe banii presedintiei? Pardon, pe banii populatiei! Cei doua-trei mii de euro bagati de Palatul Cotroceni sau de Palatul Victoria in fundul unui scirta-scirta pe hirtie nu erau adusi de Ion Iliescu sau de Adrian Nastase de acasa, ci luati din
impozitele amaritilor de romani care poate nu au bani sa mearga doua statii cu rata! Inmultind aceasta suma cu 15-20 de “trimisi speciali”, ajungem la cifre de ordinul zecilor de mii de euro. Iata de ce e profund imoral ca ziaristii sa pretinda sa colinde lumea gratis!
O face Traian Basescu greseli, ba unele chiar foarte mari, dar in privinta “deratizarii” avionului prezidential de capuse cu plaivaz a procedat corect. Gretoasa insa atitudinea de fomisti a ziaristilor care au gasit de cuviinta sa-l injure pentru asta!
